Politică Administrație

Consilierii locali din Câmpeni au aprobat calendarul pentru 2015 al târgurilor și piețelor din localitate

Ioana Oprean

Publicat

în

primaria CampeniÎn ședința extraordinară de consiliu local desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, cei 14 consilieri locali din Câmpeni rămași în urma demisiei lui Dragomir Morcan, numit manager interimar la Spitalul Orășenesc din localitate, au aprobat calendarul de organizare a târgurilor de țară pentru 2015 în orașul Câmpeni, cel mai mare centru comercial din Țara Moților.

Petrecerea Divorțaților

Majoritatea târgurilor își păstrează tradițional aceeași dată de desfășurare, dar există și modificări ce țin de anumite sărbători religioase, ele fiind programate pentru 13 februarie, 21 martie, 2 aprilie, 28 mai, 20 iunie, 9 iulie, 28 august, 13 septembrie, 17 octombrie, 5 noiembrie, 20 decembrie, iar zile de piață vor fi în fiecare săptămână, vinerea și sâmbăta.

Altă hotărâre a consilierilor a prevăzut aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea străzii Turzii cu o valoare totală de 1.017.468 lei inclusiv TVA, din care 28.557 lei reprezintă cofinanțare locală, iar cealaltă se referă la reabilitarea și modernizarea clădirii școlii gimnaziale de pe strada Transilvaniei ce are o valoare de 363.326 lei inclusiv TVA, din care cofinanțarea de la bugetul local este de numai 6.020 lei.

Totodată, consilierii locali au hotărât acordarea a încă trei premii în valoare de 600 lei cuplurilor din orașul Câmpeni care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă la data depunerii cererii, premii ce se vor acorda în cadrul unei viitoare ședințe de consiliu local.

Ovidiu CULDA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult