Consiliere și SPRIJIN elevilor, profesorilor și părinților în perioada derulării cursurilor în online, oferite de IȘJ Alba. Cadrele didactice pot preda din interiorul unităților de învățământ
Prin OMEC 5972 din 08.11.2020, toate unitățile de învățământ din județul Alba desfășoară activități didactice în sistem on-line începând cu data de 9.11.2020, pe o perioadă de 30 de zile.
În acest context, la nivelul ISJ Alba a fost stabilit un plan de măsuri menite să asigure accesul tuturor elevilor la educație.
Măsurile propuse vizează trei aspecte: asigurarea dispozitivelor digitale necesare activităților didactice on-line, asigurarea transmiterii materialelor didactice pentru elevii care nu se pot conecta la platforma școlii, consilierea directorilor și a cadrelor didactice.
Toate unitățile de învățământ din județul Alba au o platformă pe care se realizează activitățile didactice on-line. Precizăm că acestea se pot desfășura în sistem sincron (live) sau asincron (materiale postate pentru elevi). Activitatea didactică este monitorizată zilnic de către inspectorii școlari prin participarea la orele on-line, cu acordul cadrelor didactice. Se urmărește prezența cadrelor didactice și a elevilor la ore și identificarea problemelor cu care se confruntă fiecare unitate de învățământ pentru a găsi soluții eficiente.
În vederea asigurării necesarului de dispozitive astfel încât cât mai mulți elevi să poată continua educația on-line, la nivelul ISJ Alba a fost acordată consiliere directorilor pentru scrierea și depunerea proiectului „Asigurarea accesului elevilor la procesul de învățare online prin furnizarea tabletelor școlare și a altor echipamente IT pentru activități didactice”, Programul Operaţional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă. Cadrele didactice pot susține orele on-line în spațiul unității de învățământ, directorii trebuie să le pună la dispoziție mijloacele tehnice pentru aceste activități.
În situația în care elevii nu se pot conecta la platforma școlii, fie din lipsa conexiunii la internet, fie din lipsa dispozitivelor, au fost recomandate alte modalități de a păstra legătura cu aceștia și a le transmite materialele didactice: telefonic, pe grupurile de WhatsApp, în format letric prin cadrele didactice, mediatorii școlari, șoferii de pe microbuzele școlare, asistenții sociali din cadrul UAT-urilor. Pentru a găsi cele mai bune soluții în cazul localităților în care nu există conexiune la internet, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba, a luat legătura telefonic cu primarii localităților.
Consilierea directorilor, a cadrelor didactice și a părinților se realizează prin participarea inspectorilor școlari la consiliile profesorale organizate la nivelul unității de învățământ și la ședințele Consiliilor reprezentative ale părinților.
Pentru consilierea psiho-emoțională a elevilor și a părinților, ISJ Alba în parteneriat cu CJRAE Alba pune la dispoziție linia TELverde: 0800816258 zilnic, între orele 8-16, și adresa de mail [email protected]. Consilierea de face de către specialiști din cadrul CJRAE Alba, iar discuțiile sunt confidențiale. Vă invităm să apelați cu încredere acest număr pentru a obține un suport specializat!
Educația continuă în județul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Flaviu Buta și fostul polițist local NU au depus contestații pentru postul de director executiv al Direcției Patrimoniu din Primăria Alba Iulia, după ce au fost respinși la proba scrisă
Flaviu Buta și fostul polițist local NU au depus contestații pentru postul de director executiv al Direcției Patrimoniu din Primăria Alba Iulia, după ce au fost respinși la proba scrisă Cele două persoane care s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat, […]
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]
Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații
La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]
