Consilier de stat în aparatul de lucru al premierului: În următorul an, preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%
Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, a spus, luni, că, în următorul an, preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%.
El a precizat că premierul Viorica Dăncilă a primit o adresă de la ANRE care constată că din 2013 preţul gazelor a crescut cu 75%.
„Chiar azi am primit o adresă de la preşedintele ANRE – bineînţeles doamna prim-ministru şi spre ştiinţă şi mie – prin care ni se spune că situaţia nu e deloc roz. La 1 august urmează o creştere – pentru că aşa e legislaţia – de 4% a preţului la gaze. (…) Două mari companii, n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%. O parte îşi ia şi statul român, pentru că e acţionar în amândouă. De ce? Pentru că aşa au înţeles unii manageri că trebuie mers înainte. Mărim preţul, că până la urmă cine-l suportă, e un prost care trebuie să-l plătească, decât să mărim producţia şi să diversificăm sursele, astfel încât să vindem mai mult, poate chiar şi la export, dar la un preţ mai mic”, a spus Vâlcov, la Antena 3.
Acesta susţine că legislaţia permite Guvernului să intervină pentru a regla preţul gazelor „pentru maxim trei ani”.
„Constatând că din 2013 până azi preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (…) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin – şi sunt sigur că în această direcţie vom merge – în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%”, a adăugat Vâlcov.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
