Conferința de închidere a proiectului ”Stagii de practică și consiliere pentru studenți”, vineri, la Universitatea din Alba Iulia
Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în parteneriat cu FUNDAȚIA PROGPERS – Alba Iulia, vă invită la conferinţa de finalizare a proiectului „Stagii de practică și consiliere pentru studenți”, adresat studenţilor Universităţii albaiuliene.
Managerul proiectului este Domnul Prof.univ.dr. Daniel Breaz, activităţile din cadrul proiectului incluzându-se în sfera mai largă de preocupări care vizează îmbunătăţirea activităţilor de instruire practică în toate domeniile.
Proiectul „Stagii de practică și consiliere pentru studenți” a fost cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Contract nr. POSDRU/189/2.1/G/156113 şi a avut o durată de implementare de 5 luni.
Obiectivul-cadru al proiectului l-a reprezentat creșterea calitativă a stagiilor de practică ale studenților și facilitarea inserţiei absolvenţilor de studii universitare pe piaţa muncii, contribuind, astfel, la creşterea gradului de ocupare şi la reducerea şomajului.
Proiectul vizează corelarea cunoştinţelor teoretice acumulate în timpul studiilor superioare cu cerinţele pieţei muncii și îmbunătăţirea competenţelor studenţilor în sprijinul tranziţiei de la şcoală la viaţa activă. Conferinţa de închidere a proiectului va avea loc vineri, 20 noiembrie 2015, ora 9.30, în Amfiteatrul A9 al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. (V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]