Concurs la Institutul Național al Magistraturii: 13 din cei 65 de candidați din Alba au trecut baremul. Vezi rezultatele la proba de verificare a cunoştinţelor juridice
În prima etapă a concursurilor organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, în total, 13 din cei 65 de candidați din Alba au trecut baremul minim de 70 de puncte la proba eliminatorie tip grilă de verificare a cunoştinţelor juridice. Dintre aceștia 48 sunt pe lista candidaților de la admiterea la INM iar alți 17 pe lista pentru admitere în magistratură.
Testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice a cuprins 100 de întrebări, câte 25 pentru fiecare dintre disciplinele de concurs. Fiecare răspuns corect a primit 1 punct, care are ca echivalent 10 sutimi în sistemul de notare de la 1 la 10. Lucrările s-au notat cu “Admis” sau “Respins”, în funcţie de punctajul obţinut de candidat. Sunt declaraţi admişi la această probă candidaţii care au obţinut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7.
Punctajul obținut de candidați a fost publicat pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii. Precizăm că sunt date publice de interes național mai ales în această perioadă în care se discută aprins despre deciziile pe care le iau magistrații, despre pregătirea pe care aceștia o au în momentul în care ocupă posturile scoase la concurs dar și despre încrederea pe care populația o are în justiție.
Candidaţii pot contesta punctajul obţinut la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice. Contestaţiile se depun la Institutul Naţional al Magistraturii în termen de 3 zile de la data publicării rezultatelor pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii, la numerele de fax 021.3110234, 021.4076267 sau 021.4076258.
*Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii se organizează pentru ocuparea unui număr de 200 locuri de auditori de justiţie. Dintre acestea 100 sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 100 pentru ocuparea funcţiei de procuror. La finalizarea primului an de studii auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror. Pentru acest examen s-au înscris în total 3.634 de persoane dintre care 19 s-au retras iar 12 au fost respinși astfel că se înregistrează o concurență de 18 candidați pe un loc.
Dintre cei 48 de candidați din Alba 9 au reușit să treacă baremul de minimum 70 de puncte: Căbulea Adrian Ioan – 80, Cîmpean Ioana Maria – 79, Corcheș Cristiana Flavia – 75, Abrudan Simona Mariana – 77 de puncte, Lazea Andra Georgeta – 77, Mara George Marius – 73, Lazea Dorel Ioan – 72, Popa Ioana – 72, Jurcă Georgiana Irina – 70.
Restul punctajelor sunt (în ordine alfabetică): Arsenie Raluca Elena – 66, Bărbat Vlad Vasile – 32, Bocică Andreea Marcela – 20, Bucur Denisa – 34, Căprar Maria Liana – 35, Căpîlnean Simona Maria – 50, Cărpușor Paula Marcela – 46, Cioica Alina – 52, Cîrstea Valentin Marin – 57, Codrin Ramona Codruța – 31, Cristea Virgil – 59, Crișan Alexandra- 41, Cucui Ana Maria – 30, Dărămuș Dalia Maria – 25, Florea Dumitrela Ioana – 48, Gavrilă Alina Maria – 41, Ghioghiu Diana Maria – 37, Harșan Nicolae Septimiu – 41, Ionaș Petru – 58, Lazăr Elena Ioana – 22, Macarie Carmen Marta – 32, Maniu Manuela – 34, Marian Radu Marius – 61, Moldovan Macavei Iulia – 69, Mureș Adina – 34, Mureș Iulia Maria – 54, Nandra Alexandru – 23, Neagoe Ana – 43, Niculeasă Simona Adelina – 36, Pop Horea Cosmin – 32, Pop Iuliu Alin – 21, Popa Ioan Adrian – 55, Prodan Sebastian – 60, Roman Negoi Ana Maria – 47, Sicoe Ioan Liviu – 28, Sularea Daniel – 52, Șandru Mihai Horea – 30, Todea Cristian Traian – 41 și Vlad Monica Lia – 32.
*Concursul de admitere în magistratură se organizează pentru ocuparea unui număr de 50 de posturi de judecător la judecătorii și 50 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii. S-au înscris 1.324 de persoane dintre care 20 s-au retras și 40 au fost respinși, rezultând o concurență de 12 candidați pe un loc.
Dintre cei 17 candidați din Alba 4 au reușit să treacă baremul de minimum 70 de puncte: Savu Ana Maria – 83, Hăbean Maria Gabriela – 73, Filimon Elena Adriana – 71 și Cristea Mariana – 70.
Restul punctajelor sunt (în ordine alfabetică): Avram Romela Elena – 59 de puncte, Băluțiu Otilia – 53 Cîmpean Indira Codruța – 50, Ciur Lucreția Teodora – 50, Cristea Dana Corina – 40, Lungociu Ioan Marius – 37, Marcu Mariana Adina – 66, Mihai Ioana Liliana – 39, Penariu Nicoleta Gabriela – 38, Sasu Adina Liliana – 16, Stoica Mioara – 37, Seulean Florina Teodora – 15 și Vasile Daniela – 46.
Potrivit Institutului Național al Magistraturii, pentru instanțele arondate la Curtea de Apel Alba Iulia au fost scoase la concurs 5 posturi de judecători (3 la Judecătoria Deva, 1 la Judecătoria Petroșani și 1 la Judecătoria Sebeș) iar pentru procurori există alte 3 posturi (1 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, 1 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și 1 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului
Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]
27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]
