Comunicat de presă| Sorin Ioan Bumb: Sprijin consistent pentru legumicultori, prin Ministerul Agriculturii
Una dintre prioritățile guvernării PNL a fost și rămâne susținerea agriculturii românești și în special a micilor legumicultori și crescători de animale, care realizează produse de bună calitate, gustoase și sănătoase, fără adaosurile de îngrășăminte, pesticide și biocide specifice agriculturii industrializate.
O măsură care va sprijini producătorii de legume o reprezintă lansarea programului de ajutor de minimis pentru producerea de legume în spații protejate. Astfel, pentru legumicultori va fi disponibilă, în următorii 2 ani, suma de 150 de milioane de euro ca ajutor pentru culturi de legume în sere și solarii și alți 50 de milioane de euro ca sprijin pentru procesare și depozitare. Dacă, în trecut, se acorda sprijin financiar doar pentru culturile de tomate, la cererea agricultorilor programul se extinde și pentru cultivarea de ardei, castraveți, varză albă și vinete, legume intens solicitate de piață. Programul va fi lansat în curând, aflându-se acum în ultimele faze de consultare și discuții cu reprezentanții legumicultorilor.
Noul program al Ministerului Agriculturii, susținut de Guvernul PNL, este mult mai bine gândit și țintit, astfel încât banii să ajungă direct la producători și nu la diverși intermediari, cum s-a întâmplat în trecut cu programul „Tomata”. Acest program s-a dovedit un eșec răsunător și o schemă de deturnare a banilor către o camarilă de partid. Programul Tomata a consumat 172 de milioane de euro în 4 ani, timp în care importurile de roșii au crescut cu mai mult de 15%, iar banii au ajuns la camarila de partid a PSD. Doar în județul Olt, s-au înregistrat 417 dosare fictive de plată, care sunt acum investigate de autorități. Din păcate, situația nu este unică, ci se întâlnește și în alte județe. În loc ca banii să ajungă la producători și să dezvolte agricultura românească, ei au fost sifonați de către oamenii PSD și folosiți pentru cu totul alte scopuri, producătorii adevărați rămânând să se zbată tot în nevoi și să se descurce fiecare cum pot.
Tocmai pentru a evita astfel de probleme, noul program a fost conceput în urma unor discuții și consultări foarte serioase cu reprezentanții agricultorilor. Astfel s-a luat decizia ca ajutoarele să se acorde doar pentru solicitanții înregistrați la APIA ca producători și tot în urma acestor discuții s-a decis ca programul să fie extins și la alte legume, nu doar la roșii.
Programul va fi extins și bugetul său va fi suplimentat, în funcție de nevoi, măsurile luate de Ministerul Agriculturii și de Guvernul PNL având ca țintă dezvoltarea producătorilor locali și scăderea importurilor de legume. Se are în vedere atât sprijinirea producției de legume destinate consumului direct, cât și sprijinirea producției de legume destinate producerii de conserve, sumele acordate cu titlu de sprijin pentru agricultori urmând să fie acordate diferențiat.
Pentru a multiplica efectele acestui ajutor și pentru a fructifica beneficiile sale și în viitor, strategia promovată de PNL ar în vedere și alocarea de sprijin pentru realizarea de unități de producție și depozitare. 50 de milioane de euro vor fi disponibili, pentru început, pentru acest scop. Este important ca agricultorii să producă legume de calitate, dar să poată și să stocheze aceste legume, în condiții controlate, pentru a le păstra prospețimea, mai ales în vârful de recoltă, când legumele sau fructele se pot deteriora de pe o zi pe alta, din cauza condițiilor meteo. În plus, valorificarea superioară a recoltelor și adăugarea de plus valoare se va putea face prin procesarea acestor legume și vânzarea lor sub forme de preparate și semipreparate alimentare sau conserve. În județul Alba am început deja un astfel de demers și mă bucur să salut, încă o dată, inițiativa administrației locale din Rădești, care a accesat o finanțare europeană și din această toamnă va deschide o fabrică de procesare a legumelor. Exemplul lor trebuie urmat și de alte administrații locale, fiind un sprijin real pentru dezvoltarea locală a unor comunități care se bazau exclusiv pe agricultură și care acum aduc un plus de valoare muncii lor.
Guvernul PNL și Ministerul Agriculturii continuă discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a putea beneficia de Planul de Acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice și pentru realizarea unor instrumente care să sprijine achiziția locală de produse agricole și circuitele scurte de producție. La fel ca în Franța, Germania sau alte țări din vest, și în România achizițiile de produse agricole pentru cantine școlare, spitale, sau case de bătrâni trebuie să se facă din producția locală, având în vedere în primul rând calitatea. Sistemul de achiziții publice trebuie schimbat, cu accent pe calitate, nu doar pe prețul cel mai mic, astfel încât să permită cumpărarea de produse locale, sănătoase și și curate. Nu mai vrem ca producătorii români să rămână cu merele în livadă, în timp ce copiii noștri mănâncă la școală mere poloneze, plătite din bani publici, doar pentru să sunt mai ieftine. Nu mai vrem ca bolnavii să mănânce în spitale roșii ieftine turcești, în timp ce roșiile românești se strică pe marginea drumului. Nu mai vrem ca în cantine să se servească cartofi congelați sau semipreparate intens procesate, în timp ce producătorii transilvăneni rămân cu recolta pe câmp.
Tocmai de aceea, reprezentanții guvernului PNL negociază noi instrumente de finanțare europeană care să sprijine producătorii locali. În fond, dincolo de conținutul fructelor sau legumelor, de utilizarea sau nu a unor substanțe chimice – pesticide, insecticide, îngrășăminte – nu putem de o dezvoltare sustenabilă, curată și ecologică a Europei fără a avea în vedere și amprenta de carbon, sau altfel spus poluarea pe are o produce, consumul unui măr adus de la 1.500 de km, față de un măr produs la mai puțin de 100 de km. Românii trebuie ajutați să își refacă agricultura și să consume produse locale!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Individ periculos din Alba Iulia, cercetat pentru distrugere, amenințare și lovire: A fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a bătut concubina și a amenințat-o cu moartea
Individ periculos din Alba Iulia, cercetat pentru distrugere, amenințare și lovire: A fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a bătut concubina și a amenințat-o cu moartea Un bărbat din Alba Iulia care și-a amenințat și și-a agresat concubina a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. „La data de 20.09.2024, organele de […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate3 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Sport2 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate2 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată