Comunicat de presă| Radu Tuhuț, deputat PSD Alba: Propunere legislativă pentru acordarea de recompense persoanelor care respectă colectarea selectivă a deșeurilor
Protejarea mediului înconjurător depinde de acțiunile fiecăruia dintre noi, iar colectarea selectivă a deșeurilor trebuie să devină o obișnuință. Alături de colegii mei, parlamentari PSD, am considerat oportună recompensarea celor care respectă toate normele de mediu în materie de deșeuri. Astfel, am inițiat propunerea legislativă privind instituirea ”Tichetului Verde” pe teritoriul României.
Tichetul verde reprezintă biletul de valoare pe care operatorii economici care colectează deșeuri îl acordă deținătorului de deșeuri – persoane fizice sau juridice – atunci când acesta colectează separat și predă la punctele de colectare ale operatorilor menționați deșeuri reciclabile. Astfel, cheltuielile cu selectarea, sortarea și transportul din partea firmelor de salubritate se vor reduce pe termen mediu și lung, dacă oamenii vor fi motivați să se implice.
Propunerea legislativă prevede ca deșeurile reciclabile pentru care se pot acorda tichete verzi sunt: hârtie și carton, sticlă, metal, materiale plastic, lemn, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori, deșeuri provenind din autoturisme.
Practic, orice persoană fizică sau firmă, care va respecta regulile colectării selective, va primi tichete verzi, ce vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de diverse bunuri și servicii, în funcție de contractele încheiate între unitățile emitente și unitățile afiliate (care vor fi stabilite ulterior). Tichetele vor fi acordate la schimb pentru reciclabilele aduse, iar cu ele pot fi achiziționate bunuri și servicii care aduc valoare adăugată protecției mediului. Propunerea legislativă se află la începutul parcursului parlamentar și va produce efecte doar dacă va fi adoptată de parlamentari și promulgată de președinte.
Practic, prin această lege, operatorii economici vor fi încurajați să acorde tichete verzi, întrucât în acest mod își reduc cheltuielile cu colectarea, selectarea și transportul, iar oamenii și firmele vor fi încurajați să selecteze în mod corect și să transporte ei deșeurile către operatori, în schimbul tichetelor verzi (care pot echivala cu taxe lunare mai reduse sau chiar zero, în funcție de cantitatea de deșeuri transportată la punctele de lucru ale operatorilor și de contravaloarea acesteia în tichete).
România are nevoie de o astfel de lege pentru a progresa către un mediu mai sănătos, în care deșeurile să nu mai reprezinte o problemă (în special costurile enorme generate de gestionarea acestora), iar viitorul să fie caracterizat printr-o eficientizare a proceselor pe care le realizăm astăzi.
Statul român se confruntă cu patru proceduri de infrigement toate cauzate de gestionarea ineficientă a deșeurilor. Prezentul proiect oferă posibilitatea de a corija anumite aspecte și de facilita o evitare, chiar și în al doisprezecelea ceas, a penalităților pe care le riscă România.
Radu Marcel Tuhuț,
Deputat ales în circumscripția nr. 1 Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]