Comunicat de presă | Radu Marcel Tuhuț, deputat PSD de Alba: „Misiunea mea continuă: Dezvoltarea comunității Țării Moților și respectarea intereselor oamenilor din Alba sunt pe primul plan!”
Comunicat de presă | Radu Marcel Tuhuț, deputat PSD de Alba: „Misiunea mea continuă: Dezvoltarea comunității Țării Moților și respectarea intereselor oamenilor din Alba sunt pe primul plan!”
În curând, se vor împlini 30 de ani de când sunt membru al PSD, acesta fiind și singurul partid politic în care am activat. Pe lângă funcțiile politice, am ocupat și funcții publice, fiind consilier local, viceprimar, primar în comuna Ciuruleasa și în prezent, deputat al județului Alba. Din această poziție, îmi propun să fac tot ce este mai bun pentru oameni.
Am continuat, și în ultima perioadă, demersurile pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, chiar dacă nu le-am făcut publice. Am solicitat Guvernului, printr-o interpelare parlamentară, alocarea de fonduri pentru reabilitarea drumurilor din Apuseni, în special a DN74A, între Abrud și Câmpeni, care a fost afectat în urma inundațiilor din ultimii ani. Guvernul PSD a mai alocat bani pentru modernizarea drumurilor din Apuseni și sper că acest lucru se va întâmpla din nou. Este esențial să avem infrastructură rutieră de calitate, care să faciliteze dezvoltarea economică a zonei și să asigure confortul și siguranța locuitorilor.
De asemenea, am reluat demersurile pentru înființarea primului cabinet de expertiză medicală în Munții Apuseni, la Abrud, care să deservească întreaga zonă. În lipsa acestuia, mii de oameni din Apuseni sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari, până la Alba Iulia, ori de câte ori le este solicitată prezența fizică la cabinetele de expertiză medicală, în cadrul Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, a comisiilor de protezare, de avizare sau control. Aceasta nu doar că reprezintă o povară financiară pentru cetățeni, dar și un risc pentru sănătatea lor.
Rămân fidel principiilor care au stat la baza carierei mele politico-administrative, plasând întotdeauna cetățeanul în centrul priorităților și luptând pentru a rezolva problemele comunităților din județul Alba. Oamenii merită să beneficieze de servicii medicale de calitate și de infrastructură rutieră modernă. Am reușit deja să aducem îmbunătățiri semnificative, dar este nevoie de mai mult pentru a asigura un trai mai bun pentru toți locuitorii din Alba.
Voi fi mereu alături de oameni, ascultându-le nevoile și reprezentându-le interesele în mod responsabil și dedicat. Prin experiența acumulată în cei aproape 30 de ani de activitate politică și administrativă, voi continua să lupt pentru progresul și bunăstarea locuitorilor din Țara Moților și județul Alba.
Radu Marcel Tuhuț, deputat PSD de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

