Comunicat de presă| PNL Alba: Centrele locale Zlatna și Baia de Arieș ale Agenției pentru Plăți şi Investiții în Agricultură se vor redeschide în curând
Centrele locale Zlatna și Baia de Arieș ale Agenției pentru Plăți şi Investiții în Agricultură se vor redeschide în curând, acestea urmând a fi reintegrate în structura Centrului Județean Alba.
Chiar dacă nu a fost ușor, am reușit reînființarea celor două centre, prin acțiunile întreprinse împreună cu Ion Dumitrel – președinte CJ Alba, deputatul Florin Roman și primarii UAT -urilor arondate.
Principalul motiv pentru care am solicitat redeschiderea acestor entități este greutatea fermierilor în a parcurge distanțe mari, spre Alba Iulia sau Câmpeni, pentru depunerea cererilor în vederea obținerii subvențiilor. În județul Alba sunt peste 21.000 de beneficiari de subvenții, o parte semnificativă dintre aceștia găsindu-se în zona Munților Apuseni. Odată cu redeschiderea centrelor, se va reduce semnificativ distanța față de domiciliu, în momentul de față unii dintre fermieri fiind nevoiți să parcurgă peste 80 de km pentru a ajunge la Câmpeni sau Alba Iulia, la centrul arondat după caz.
În cadrul campaniei de plăți 2023, aproximativ 3 miliarde de euro vor ajunge la fermieri, prin plăți directe, măsurile delegate de către AFIR și subvențiile care se acordă din bugetul național. Acest lucru arată, încă o dată, cât de importante sunt fondurile venite de la Uniunea Europeană pentru ajutorarea fermierilor.
Mulțumim domnului Adrian Pintea – directorul general al APIA pentru ajutorul acordat, cât și asociațiilor și tuturor beneficiarilor de subvenții APIA din cele două zone, pentru înțelegere și buna conlucrare în vederea redeschiderii centrelor Zlatna și Baia de Arieș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”
Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan. Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
