Politică Administrație

Comunicat de presă | Mircea Hava: „Fenomenul migrației este o mare problemă pentru Europa. Soluțiile nu ar trebui să cadă exclusiv în sarcina celui mai omenos vecin”

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Mircea Hava: „Fenomenul migrației este o mare problemă pentru Europa. Soluțiile nu ar trebui să cadă exclusiv în sarcina celui mai omenos vecin”

Sfârșitul de an atinge și marchează una dintre cele mai importante borne din existența Uniunii Europene. Din interiorul grupului de negociatori, în cadrul căruia PPE s-a poziționat ținând cont de opinia europenilor, a rezultat un acord îndelung așteptat, materializat în Pactul privind migrația. Nu sunt omul care își asumă o opinie doar pentru că aceasta dă „bine” în spațiul public. De aceea, sinceritatea mă obligă să spun direct că fenomenul migrației este o mare, mare problemă pentru Europa. A fost ieri, este azi și va fi, probabil, și mâine. Mulți se încumetă să numească acest acord „istoric”.

Petrecerea Divorțaților

Probabil, din cauza faptului că de la eșecul discuțiilor, din 2016, au trecut prea mulți ani în care fenomenul migrației i-a făcut pe foarte mulți să simtă că le-a ajuns cuțitul la os. Mă încumet să amân momentul până la care voi considera cu adevărat remarcabil și istoric acest acord, și-l voi considera cu adevărat reprezentativ când acest set de legi el va fi votat în Parlamentul European și adoptat de guvernele tuturor statelor din UE. Da, noile norme Eurodac dau coerență și forță deciziilor privind migrația, pentru fiecare stat. De la controalele de securitate, sosiri neregulamentare la granițele externe ale UE, până la identificare și prevenirea migrației ilegale.

Personal, consider că drama prin care trec oamenii care sunt captivi în mijlocul unui conflict armat este aproape imposibil de povestit în cuvinte. La fel cum cred că umanitatea fiecăruia dintre noi trebuie să rămână intactă și cei cu adevărat în nevoie trebuie ajutați. Dați-mi, totuși, voie să afirm că, dincolo de o realitate căreia dorim să-i dăm contur și însemnătate, trebuie să fim cel puțin precauți atunci când îi asigurăm contextul rezolvării. Iar rezolvarea ar trebui să plece de la originea problemelor, de acolo de unde războaiele, foametea, nesiguranța, abuzurile trimit milioane de oameni în pribegie. Soluțiile nu ar trebui să cadă exclusiv în sarcina celui mai omenos vecin. Pentru că, omenia este legitimă când poate fi susținută economic și social, ținând cont de locuitorii tăi, de nevoile lor și de opinia lor.

Dacă limitele și posibilitățile țărilor UE sunt ignorate și depășite, chiar și cei care își caută liniștea vor deveni frustrați și neintegrați. Nu vreau ca românii să se simtă în nesiguranță, nicăieri în Europa, din cauza atentatelor, a violențelor de stradă, a infracțiunilor comise de unii migranți! De aceea, găsesc absolut necesară regândirea și aplicarea rapidă a felului în care abordăm, gestionăm și punem în practică tot ceea ce ține de acest subiect.

În clipa de față, dacă mă întrebați pe mine, suntem, într-o oarecare vraiște, cu proteste ce separă opinii cu privire la situațiile sociale din țările de origine, nemulțumiri ce pornesc de la ipostaze în care se acționează după vorba „primul venit, primul servit.” E obligatoriu să continue dialogul pentru a ajusta soluțiile propuse în acest acord. Începând de la instituțiile europene, până la cele mondiale, la guverne ș.a.m.d. este timpul să punem ordine în jurul și înăuntrul unui fenomen care cauzează mari dezechilibre economice și sociale. Multe vizibile pe termen scurt, altele pe termen mediu, iar altele pe termen lung.

Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru PPE


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult