Politică Administrație

Comunicat de presă Florin Roman: Mulțumesc pentru votul oamenilor care au votat PNL Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Mulțumesc pentru votul oamenilor care au votat PNL Alba

Am fost din nou validat cu circa 36000 de voturi ca și deputat PNL de Alba și mulțumesc pentru fiecare vot, colegilor liberali, primarilor, consilierilor, voluntarilor și oamenilor de dreapta. Cu sprijinul lor, PNL Alba rămâne ca de fiecare dată în fruntea organizațiilor PNL din România, pe locul 3, după Bihor și Giurgiu.

Petrecerea Divorțaților

Mă reîntorc la treabă în Parlament, într-un mandat în care îmi propun să aloc mai mult timp județului Alba, pe care îmi doresc din tot sufletul să îl mențin pe calea dezvoltării. Deși ultimele alegeri mi-au arătat ca nu e cel mai important ce realizezi ca parlamentar, ci cum te promovezi pe rețele sociale, mă voi încăpățâna să lupt pentru lucruri palpabile, nu vise și povești. Prin urmare anunț și primele trei priorități legislative în următorul mandat.

Primul amendament va fi cel referitor la blocarea oricăror taxe și impozite la nivel central, în legea bugetului de stat, așa cum am făcut și în acest an. La pachet cu permanentizarea bonusului de 5% pentru firmele private bune platnice. Am reușit prima dată acest lucru, în 2024, când 560.000 de firme private vor da la stat cu 5% mai puțin și vor putea reinvesti acești bani. Al doilea lucru important este ca voi susține prin lege păstrarea cotei unice de impozitare cel puțin pentru următorii 10 ani, astfel încât mediul de afaceri să aibă predictibilitate.

Mă voi opune totodată scăderii plafoanelor la microîntreprinderi pentru ca asta ar însemna falimentarea clasei de mijloc. Nu în ultimul rând, lucrez deja la un proiect de reducere a aparatului de stat. Sunt sute de entități de stat, cu sute de mii de funcționari la nivel central cu aceleași atribuții. Sunt, de exemplu, 5 autorități de reglementare care se ocupă de utilități. Poate rămâne bine mersi doar una. Dar despre acest proiect complex la începutul noii sesiuni parlamentare.

Până atunci, vă anunț ca ceea ce am promis deja se întâmplă, în sensul ca au început deja lucrările la noul spital de cardiologie intervențională și oncologie, un proiect liberal în valoare de 55 milioane de euro.

Cu bunul Dumnezeu înainte, Florin Roman, deputat liberal de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult