Comunicat de presă| Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, în prim-planul ședinței miniștrilor educației din Uniunea Europeană
Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, a fost invitat să vorbească în deschiderea ședinței miniștrilor educației din Uniunea Europeană despre necesitatea asigurării accesului la educație de calitate pentru toți elevii din Europa. Intervenția lui s-a realizat la invitația Portugaliei, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene și care a apreciat contribuțiile eurodeputatului român, pe timpul pandemiei, în domeniul educației.
”Sunt onorat că am vorbit în deschiderea ședinței miniștrilor educației din Uniunea Europeană la invitația Președinției Portugaliei la Consiliul UE. Am vorbit despre nevoia de a ne asigura că toți copiii au acces la educație de calitate peste tot în Europa. Ce s-a întâmplat în timpul pandemiei nu mai trebuie să se repete niciodată. Uniunea Europeană trebuie să prioritizeze investiția în educație și să își asume leadershipul global în domeniu. De aceea, Parlamentul European susține creșterea alocărilor pentru educație din planurile naționale de redresare. Transformarea digitală a educației nu înseamnă înlocuirea educatorului, ci trebuie să fie realizată împreună cu profesorii, cursanții, comunitățile educaționale și locale pentru a deveni motorul creșterii calității, accesului și performanței educației. Din păcate, din partea României, a participat doar un secretar de stat. Poate de aceea sistemul educațional din România a fost atât de afectat de blocajele și deciziile luate în pandemie. România poate accesa oportunitățile de finanțare europene doar dacă participă la luarea deciziilor în zona de educație”, a scris Victor Negrescu pe rețelele sociale.
Vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu este autorul amendamentului aprobat de Parlamentul European prin care se recomandă statelor membre să aloce minim 10% pentru educație din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.
Cadru universitar specializat în domeniul afacerilor și fost ministru delegat pentru afaceri europene, responsabil de pregătirea României la Consiliul Uniunii Europene, Victor Negrescu s-a luptat la nivel european european încă de la începutul pandemiei pentru sprijinirea educației. În acest sens a avut mai multe inițiative precum crearea primei tablete educaționale românești, distribuite gratuit la mii de copii din județul Alba și din restul țării, dezvoltarea unui canal video cu resurse educaționale sau achiziționarea de echipamentele de protecție și medicale pentru școli și copii din medii defavorizate.
Eurodeputatul a redactat și obținut un sprijin important din partea Parlamentului European pentru raportul său privind digitalizarea educației, document care prevede, printre altele, resurse speciale pentru zonele fără conectivitate la internet. În acest sens, a sprijinit mai multe proiecte de conectare a zonelor izolate din Munții Apuseni și a inițiat un proiect pilot de peste 2 milioane de euro ce vizează accesul la educație digitală în respectivele zone fără conexiune.
De asemenea, a solicitat majorarea fondurilor pentru educație în Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, bani cu care, la nivelul județului Alba, pot fi renovate și construite școli, pot fi achiziționate mijloace de transport electrice și poate fi îmbunătățită întreaga infrastructură digitală. Nu în ultimul rând, a întocmit și prezentat autorităților raportul privind starea sistemului de învățământ românesc oferind soluții europene privind creșterea accesibilității și calității educației în contextul pandemic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
Foto | O nouă bază sportivă în construcție la Sebeș: „Este un proiect important pentru comunitatea noastră”
O nouă bază sportivă în construcție la Sebeș: „Este un proiect important pentru comunitatea noastră” Pe șantierul viitoarei baze sportive de pe strada Tipografilor din Sebeș au început lucrările, iar în prezent se lucrează la fundații, a anunțat miercuri, 21 octombrie 2026 primarul Dorin Nistor. „Este un proiect important pentru comunitatea noastră, prin care ne […]
Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate
Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]
