COMUNICAT DE PRESĂ| Eurodeputatul Victor Negrescu a cerut sprijin oficialilor europeni pentru ca pacienții afectați de COVID-19 din România să aibă acces la cele mai bune tratamente medicale
Europarlamentarul Victor Negrescu continuă demersurile de sprijinire a cadrelor medicale, unităților sanitare, pacienților și grupurilor vulnerabile în fața noului coronavirus și solicită autorităților europene mai multă implicare, astfel încât România să beneficieze de o mai mare asistență din partea Uniunii Europene. Eurodeputatul român se implică pentru ca pacienții să primească cele mai bune tratamente, disponibile la nivel european.
”Am solicitat Comisarului European pentru Sănătate, Stella Kyriakides, ca executivul european să depună mai multe eforturi pentru ca cele mai bune tratamente medicale să ajungă la pacienții COVID-19 din toate statele membre, să se asigure că reușim prin campania de vaccinare să ajungem la grupurile cele mai vulnerabile (mediu rural, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, etc) și să se implice pentru ca informația exactă, verificată medical, să ajungă transparent și corect la populație.
Este foarte important ca fiecare cetățean european, în deplin acord cu propriile decizii, să aibă acces la cele mai bune soluții medicale existente. Pentru a putea implica populația în acest efort, soluția constă în a fi sinceri și transparenți, indiferent de situație, pentru că doar așa putem crește încrederea în ceea ce avem de făcut împreună.
Comisarul European a recunoscut în discuția cu reprezentanții grupului nostru politic că ținta de vaccinare de 70% a fost împinsă pentru finalul verii. În același timp, trebuie menționat faptul că executivul european a crescut capacitatea de producție a vaccinului la nivelul UE și a contractat noi doze de vaccin din serurile considerate de populație ca fiind cele mai credibile”, a transmis europarlamentarul român pe rețelele sociale.
Încă de la începutul evoluției pandemiei de COVID-19, Victor Negrescu s-a implicat direct în sprijinirea unităților sanitare din județul Alba, inclusiv prin achiziționarea de echipamente pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor, dar și indirect, prin soluțiile oferite pentru dezvoltarea serviciilor. De asemenea, în urma amendamentelor sale, la programele Uniunii Europene, unitățile medicale din Alba sunt eligibile pentru noi fonduri europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]