Politică Administrație

Comunicat de presă | Dezvoltare economică fără precedent: Europarlamentarul Victor Negrescu propune un plan prin care Alba poate accesa 1,5 miliarde euro bani europeni

Unirea Ziarul

Publicat

în

Comunicat de presă | Dezvoltare economică fără precedent: Europarlamentarul Victor Negrescu propune un plan prin care Alba poate accesa 1,5 miliarde euro bani europeni

Coordonatorul județean al PSD Alba, europarlamentarul Victor Negrescu, a venit cu un plan pentru dezvoltarea județului nostru, care presupune accesarea unor finanțări nerambursabile în valoare totală de 1,5 miliarde de euro. Cu acești bani europeni, se vor putea moderniza toate cele 78 de municipii, orașe și comune din județ, iar Alba va cunoaște o dezvoltare economică fără precedent.

Petrecerea Divorțaților

 

Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, a analizat recent cu Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, situația programelor și fondurilor europene disponibile și pretabile pentru județul Alba. În cadrul întâlnirii, s-a discutat și despre proiectele începute și oportunitățile de dezvoltare pe care le are județul Alba în viitor.

”Planul pentru Alba a fost actualizat, în conformitate cu necesitățile oamenilor și noile surse de finanțare, și vizează accesarea de fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, de la Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială, din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European+, Fondul de Coeziune, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, din Mecanismul pentru Interconectarea Europei, din Programul Operațional Regional, Programul Orizont Europa și Programul pentru Mediu și Acțiune Climatică.

O parte dintre proiectele propuse vizează construcția sau modernizarea drumurilor și podurilor, amenajarea infrastructurii pentru pietoni, investiții în eficiența energetică a clădirilor publice și private, construcția și modernizarea școlilor și a instituțiilor de învățământ, modernizarea infrastructurii de sănătate, proiecte de management al deșeurilor și reciclare, investiții în sisteme de gestionare a apelor și prevenirea inundațiilor, creșterea productivității în agricultură, finanțarea proiectelor de cercetare și dezvoltare, revitalizarea zonelor urbane degradate, dezvoltarea spațiilor publice și verzi, modernizarea sistemelor de iluminat, îmbunătățirea rețelelor de transport regional și local, promovarea mobilității urbane durabile, extinderea utilităților (apă, canalizare, rețele electrice), alte proiecte dezvoltare ale autorităților locale, sprijinirea IMM-urilor sau ONG-urilor

Împreună cu colegii mei din PSD Alba ne propunem să facem o politică constructivă, serioasă și profesionistă pentru cetățenii din Alba. Asta înseamnă #PSDpentruAlba și #NoulPSDAlba. Prin implementarea acestui plan se vor dezvolta economic toate comunitățile și vor fi realizate investiții de anvergură care vor asigura cetățenilor din Alba un trai mai bun”, a transmis Victor Negrescu.

Este necesar, însă, ca autoritățile județene, conduse în prezent de PNL, să ia în calcul soluțiile propuse de europarlamentarul Victor Negrescu și PSD Alba. De asemenea, pentru implementarea proiectelor, Partidul Social Democrat are nevoie de susținerea cetățenilor la alegerile din acest an.

Dacă acest plan va fi implementat, vor fi construite centuri ocolitoare municipiului Alba Iulia și municipiului Sebeș, ceea ce va permite reducerea timpului de deplasare. Pe zona de sănătate, planul prevede construcția unui Spital Clinic Județean de Urgență, între Alba Iulia și Sebeș. Pentru stimularea economiei locale, Planul prevede construcția a trei parcuri industriale în zonele Alba Iulia, Munții Apuseni și Aiud-Ocna Mureș. Pe zona de agricultură, Planul înseamnă modernizarea exploatațiilor agricole, dezvoltarea procesării produselor agricole și noi proiecte de agroturism. Pentru mediul de afaceri, Planul prevede investiții în tehnologii noi și inovare, asistență pentru antreprenoriat și înființarea de start-up-uri. Pe zona de protecție socială și incluziune socială, Planul înseamnă crearea de centre sociale și de sănătate, dar și noi proiecte care vizează integrarea pe piața muncii a persoanelor defavorizate. Astfel, implementarea acestui plan reprezintă o viață mai bună pentru fiecare locuitor din județul Alba.

Comunicat de presă,
Organizația județeană a PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult