Actualitate

Comunicat ANAF: 30 septembrie 2020, termenul limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării, prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante, este data de 30 septembrie 2020.

Petrecerea Divorțaților

Se încadrează la această facilitate toți contribuabilii care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31.07.2020 și care doresc să își restructureze aceste obligații bugetare potrivit prevederilor Cap.I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, având însă sarcina să notifice organul fiscal competent cu privire la această intenție.

După acest termen, contribuabilii sunt decăzuți din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare.

Contribuabilii, care depun notificări până la data de 30 septembrie 2020 și care își mențin intenția de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, pot depune cereri de restructurare a obligațiilor până la data de 31 decembrie 2020, dată până la care trebuie să se adreseze unui expert independent, în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult