Comuna Ciugud, exemplu de bune practici în cadrul dezbaterii „Romanian Digital Day” din Parlamentul European
Comuna Ciugud, exemplu de bune practici în cadrul dezbaterii „Romanian Digital Day” din Parlamentul European
Comuna Ciugud a fost prezentată ca exemplu de bune practici în cadrul evenimentului „Romanian Digital Day” din Parlamentul European, care a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și oficiali români, experți din sectorul digital și cel al tehnologiei, inovatori și creatori în domeniul digital și al noilor tehnologii.
Comuna Ciugud a fost reprezentată de primarul Gheorghe Damian, care a vorbit în cadrul panelului „The digital skills for the future“ despre digitalizarea administrației locale din România și despre modul în care trebuie educați cetățenii pentru a folosi cât mai mult resursele digitale.
Citește și: Mihai Coșer: Ciugud, o comună fără fumuri sau înfumurati, nu i-a ieșit. E frumos la noi. Dacă nu pute stația sau nu parjolim tot
„A fost o deosebită onoare să particip la evenimentul Romanian Digital Day, organizat în cadrul Parlamentului European. În panelul „The digital skills for the future“, am vorbit despre digitalizarea administrației locale din România și despre modul în care ne educăm cetățenii pentru a folosi cât mai mult resursele digitale. România are nevoie de o reformă serioasă a activității sectorului public pentru a trece cu adevărat de la dosarul cu șină la serviciile digitale, dar, în paralel, are nevoie și de educarea cetățenilor pentru a-și dezvolta competențele digitale. În prezent, potrivit statisticilor, mai puțin de o treime dintre români au competențe digitale de bază, ceea ce plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Aici trebuie să lucrăm cu toții prin programe publice coerente, care să stimuleze creșterea numărului celor care își dezvoltă competențele digitale”, a spus primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
Evenimentului „Romanian Digital Day” la Parlamentul European a fost inițiat de europarlamentarul român Victor Negrescu și a abordat subiecte precum viitorul inovației, edu-tech, crearea ecosistemului digital în Europa, startup-urile în domeniul tehnologiei, politicile digitale, precum și oportunități de investiții în domeniu. Anul 2023 este dedicat la nivel european competențelor. În acest sens, formarea digitală devine centrală pentru pregătirea cetățenilor în contextul tranziției tehnologice globale, iar Uniunea Europeană și-a fixat ținte ambițioase în acest sens.
Comuna Ciugud este promotorul conceptului „Smart Village” în România și, din anul 2020, este oficial studiul de caz folosit de Guvernul României pentru dezvoltarea acestui concept la nivel național. În ultimii ani, administrația locală a dezvoltat și consolidat un proiect integrat „Smart Village”, care are ca scop dezvoltarea satului românesc prin utilizarea noilor tehnologii, dar păstrând identitatea rurală. Ciugud Smart Village înseamnă digitizarea serviciilor publice, interacțiunea ușoară și rapidă cu cetățenii, educație digitală, protecția mediului înconjurător și utilizarea de soluții inteligente de susținere a economiei locale.
Primăria Comunei Ciugud este prima administrație rurală din România care încasează toate impozitele și taxele locale exclusiv electronic. De asemenea, administrația locală de la Ciugud a lansat și conceptul „o primărie fără hârtii” prin care își propune să reducă consumul de hârtie din activitatea curentă.
În anul 2019, prima școală inteligentă din România rurală a fost deschisă la Ciugud. Școala este un proiect pilot, care folosește tehnologia în procesul educațional, implementând în același timp soluții inteligente pentru reducerea consumului de energie. Școala din Ciugud este de fapt un adevărat „laborator” de testare a tehnologiilor inovatoare. Întreaga clădire este controlată electronic și își reglează aerul condiționat și iluminatul cu ajutorul unor senzori controlați printr-un sistem de management inteligent, în timp ce calitatea aerului și confortul din sălile de clasă sunt de asemenea monitorizate. În ceea ce privește educația, profesorii folosesc în procesul predării table interactive, chrome-book-uri, software educațional și o platformă online dedicată. Școala din Ciugud este și prima școală publică din România, care folosește un laborator de realitate virtuală și realitate augmentată în activitățile sale didactice, copiii fiind transferați în lecții interactive cu ajutorul căștilor VR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Deficitul comercial al României a depășit 25,5 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026: Importurile continuă să devanseze exporturile
Deficitul comercial al României a depășit 25,5 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026: Importurile continuă să devanseze exporturile Deficitul comercial al României a ajuns la 25,537 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2026, în creștere cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de […]
Care sunt atracțiile Târgului de Crăciun 2026 de la Sibiu și când se deschide: Aproximativ 120 de expozanți și preparate inedite în Piața Mare
Care sunt atracțiile Târgului de Crăciun 2026 de la Sibiu și când se deschide: Aproximativ 120 de expozanți și preparate inedite în Piața Mare Târgul de Crăciun de la Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, cu aproximativ 120 de expozanți din România, Italia și Ungaria. Ajuns la cea de-a 19-a […]
Răsturnare de situație în dosarul lui Călin Georgescu! Tribunalul București a decis arestul la domiciliu: DIICOT contestă hotărârea
Răsturnare de situație în dosarul lui Călin Georgescu! Tribunalul București a decis arestul la domiciliu: DIICOT contestă hotărârea Tribunalul București a admis cererea formulată de Călin Georgescu și a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Decizia nu este definitivă și urmează să fie contestată de procurorii DIICOT la Curtea de Apel București. […]

