Actualitate

Comisia Europeană, avertisment pentru România: Deficitul va trece de 10% din PIB în 2020 şi va continua să crească în anii următori

Ioana Oprean

Publicat

în

Având în vedere prognozele Comisiei Europene, precum şi recentele evoluţii macroeconomice şi bugetare, România nu pare în măsură să facă ajustările necesare pentru a putea să se asigure că deficitul excesiv identificat este corectat în viitorul apropiat, se arată într-o comunicare privind situaţia fiscală din România prezentată miercuri de CE în cadrul pachetului de toamnă pentru politica economică, potrivit Agerpres.

Comisia reaminteşte că, începând din aprilie 2020, România face obiectul procedurii de deficit excesiv, ca urmare a încălcării în 2019 a pragului privind deficitul prevăzut în tratat. De asemenea, în prognozele sale de toamnă, Comisia estimează că deficitul României va trece de 10% din PIB în 2020 şi va continua să crească în anii următori.

Executivul comunitar subliniază că deteriorarea perspectivelor economice şi introducerea măsurilor de urgenţă destinate combaterii pandemiei şi consecinţelor sale economice şi sociale explică doar parţial preconizata creştere a deficitului.

Micile magazine se închid unul după altul, ca într-un joc de domino. Afacerile de familie pun lacătul pe ușă definitiv

Din ce în ce mai multe societăţi comerciale din domeniul retailului nealimentar intră în faliment, pentru că nu mai pot rezista pe piaţă, avertizează Organizaţia Patronală a Retailerilor din România, Roretail.

Asociaţia a semnalat în numeroase rânduri, atât public, cât şi prin comunicări transmise factorilor de decizie, situaţia extrem de dificilă pe care o întâmpină retailul nealimentar din România. După o perioadă de trei luni în care magazinele au fost închise prin decizii ale autorităţilor, odată cu redeschiderea centrelor comerciale vânzările au rămas la niveluri mult inferioare celor de anul trecut.

În medie, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni au ajuns la 60%-80%, iar situaţia este extrem de dramatică. Inclusiv cu ocazia Black Friday, vânzările din magazine au fost cu aproximativ 50% mai mici decât cele de la ediţia anterioară, din anul 2019. Primele magazine care au intrat în faliment sunt cele ale micilor companii din domeniu, unde nu există o contrabalansare a pierderilor de pe piaţa locală cu veniturile de pe pieţele externe.

BioNTech lucrează la îmbunătăţirea vaccinului anti-COVID, pentru a putea fi transportat la temperatura camerei. Când va fi gata

BioNTech şi Pfizer au anunțat că vaccinul dezvoltat în colaborare a fost un succes în fazele de testare, dovedind o eficiență de 95%. Însă condiţiile de transport şi păstrare a vaccinului sunt dificil de respectat: produsul trebuie ţinut la -75 grade Celsius, cu 50 de grade mai rece decât orice alt vaccin folosit în prezent în SUA. Cabinetele medicale, farmaciile şi laboratoarele de stat nu au congelatoare care să atingă temperaturi atât de scăzute.

Din acest motiv, cei de la BioNTech au anunţat că lucrează la o variantă a vaccinului, care poate fi transportată şi la temperatura camerei.

„Având în vedere faptul că dezvoltarea vaccinului a fost atât de rapidă, nu am reuşit să creăm condiţii mai stabile. Credem că în a doua jumătate a anului 2020 vom avea o formulă comparabilă cu orice alt vaccin”, a declarat Ugur Sahin.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult