Actualitate

Colegiul Tehnic „Apulum”: 8 Martie împreună cu Grădiniţa nr. 9

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru copiii Colegiului Tehnic „Apulum” şi ai Grădiniţei nr. 9 Alba Iulia ziua de 6 martie a fost una cu totul specială. Elevii clasei I A conduşi de inst. Lia Dragomirescu şi preşcolarii grupei pregătitoare îndrumaţi de directoarea Marinela Luduşan şi educatoarele Ana Maria Vlad şi Ana Stânea, s-au reîntâlnit într-o activitate comună din cadrul parteneriatului „Copil ca tine sunt şi eu”, iniţiat în urmă cu doi ani cu această grădiniţă. Activitatea s-a intitulat „Mama, raza mea de soare” şi s-a desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare din cadrul colegiului condus de prof. Maria Hodor.

Pe lângă poeziile şi cântecele specifice acestei zile deosebite de 8 Martie, preşcolarii şi „bobocii” au luat parte la jocul interactiv intitulat „Călătorie în lumea poveştilor”, prin intermediul căruia i-au făcut pe părinţi să-şi reamintească frumuseţea copilăriei şi cât de importanţi sunt copiii pentru sufletul lor.

Cu această ocazie, prof. Carmen Ursu – directorul adjunct al liceului, alături de cadrele didactice, a prezentat oferta educaţională pentru ciclul primar şi a ţinut să precizeze că atunci când se vorbeşte despre Colegiul Tehnic „Apulum” să nu se uite că în această şcoală se găsesc clase din ambele cicluri de învăţământ cu cadre didactice bine pregătite profesional, invitându-i pe părinţii preşcolarilor să-şi înscrie copiii la această şcoală.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult