Actualitate

Colegiul Medicilor, despre cazul pacienților sedați și legați de paturile de la Terapie Intensivă: Sedarea este imperativă în unele cazuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Medicilor arată că sedarea în secțiile ATI este bine să fie cea minim necesară, însă este „imperativă în unele cazuri pentru a facilita suportarea plămânului artificial/ventilatorului mecanic și pentru ca pacientul să nu își autopericliteze starea de sănătate, în cazul în care este agitat sau are mișcări necontrolate”, după ce în presă au fost dezvăluite mai multe informații referitoare la pacienți sedați și legați de paturi în secțile de Terapie Intensivă ale unor spitale din România.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit Colegiului Medicilor, medicul ATI „este cel calificat să identifice și să stabilească balanța între sedarea minim necesară și contenție, în funcție de starea și particularitățile fiecărui caz în parte.”

„Medicina se face minut cu minut, la patul bolnavului, având ca bază dovezile științifice și educația medicală continuă, iar evoluția stării pacientului, precum și specificul fiecărui caz în parte determină deciziile și conduita terapeutică, bineînțeles în conformitate cu ghidurile și protocoalele aplicabile. Pentru ca rezultatele să fie optime, este nevoie de personal medical în număr suficient și bine pregătit, dotare corespunzătoare și infrastructură în conformitate cu Medicina anului 2021. Pentru cel mai bun rezultat, medicul trebuie să fie ajutat de o echipă medicală corespunzătoare și bine pregătită, echipamente și să își desfășoare activitate într-un spațiu adecvat. De altfel, acesta este un apel lansat în repetate rânduri în ultima perioadă de Colegiul Medicilor din România”, afirmă prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor.

Colegiul Medicilor amintește, de asemenea, faptul că în România există 304 medici la 100.000 de locuitori, ceea ce clasează țara noastră pe penultimul loc în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.

În cazul secțiilor de Terapie Intensivă, în România sunt 5 medici la 100.000 de locuitori, în timp ce media europeană este de 20 – 25 de medici.

Colegiul Medicilor mai spune, referitor la cazul secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean din Sibiu, prezentat în presă, că nu se poate pronunța, în condițiile în care autoritățile și reprezentanții unității medicale desfășoară anchete și verificări.

Ministerul Sănătății a decis luni să trimită Corpul de Control și Inspecția Sanitară de Stat la Spitalul Județean din Sibiu, unde un cadru medical a declarat pentru presa locală, sub protecția anonimatului, că pacienții COVID-19 internați la Terapie Intensivă ar fi fost omorâți cu zile, „sedați cu sedative extrem de puternice și legați de paturi”.

Cadrul medical a declarat sub protecția anonimatului, pentru publicația locală Turnul Sfatului, că pacienții au fost omorâți cu zile la secția ATI „din cauza ignoranței, a lipsei de profesionalism și empatie, a neștiinței, fiind vorba despre crimă pur și simplu”.

Ministerul Sănătății a anunțat luni că, în urma relatărilor apărute în spațiul public privind nereguli în tratamentul pacienților internați în cadrul Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului și Inspecției Sanitare de Stat.

Sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

Citește mai mult