Politică Administrație

CODUL MUNCII modificat: Munca la negru nu va mai fi considerată infracțiune, dar se înăspresc amenzile

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul Tudose a modificat Codul Muncii (Legea nr. 53/2003), printr-un proiect de ordonanță de urgență, adoptat în ședința de vineri. Munca la negru nu va mai fi considerată infracțiune, în schimb apar noi obligații pentru angajatori, se înăspresc amenzile și se introduce posibilitatea sistării activității respectivului angajator.

Petrecerea Divorțaților

Draft-ul ordonanței de urgență prevede abrogarea art. 264 alin. 4, care spune că primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă reprezintă „infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Ordonanța introduce, în schimb, noi obligații pentru angajatori.

Una dintre ele: „Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru”.

De asemenea, angajatorii vor trebui să fie mult mai atenți în efectuarea tuturor procedurilor birocratice, altfel riscând să se considere că au permis muncă la negru.

Un articol nou-introdus spune că:

„În sensul prezentei legi, munca nedeclarată reprezintă:

a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activității.

b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității.

c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat.

d) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial”.

Ordonanța modifică substanțial și capitolul contravențiilor.

În primul rând, stabilește la nivelul maxim amenzile pentru angajatorii care nu încheie contracte individuale de muncă. În forma actuală, Codul Muncii spune că se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, „primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă”. În forma Guvernului Tudose, același alineat (art. 260 alin. 1 lit. e) va suna astfel: „primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.

De asemenea, ordonanța introduce trei noi contravenții:

– primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității – amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

– primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat – amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

– primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial – amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Totodată, actul normativ introduce posibilitatea ca, pentru anumite contravenții (în mare, cele introduse acum de Executiv), inspectorul de muncă să dispună, ca sancțiune complementară, „sistarea activității locului de muncă organizat, supus controlului”.

„Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenționale aplicate și după ce demonstrează că a remediat deficiențele care au condus la sistarea activității: prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă și constituirea și plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pe perioada în care a prestat activitate nedeclarată”, se arată într-un alt alineat pe care Guvernul Tudose vrea să-l introducă în Codul Muncii.

Ordonanța mai introduce posibilitatea ca angajatorul-contravenient să plătească jumătate din amendă în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult