Clement Negruț, mesaj pentru liberali: Un harakiri politic ar fi fost necesar, dacă nu așteptați 2016, o să vă ajute electoratul
Moţiunea de cenzură a picat aşa cum era de aşteptat, PNL a înfrânt din nou, Ponta jubilează, PSD încă se abţine pentru că e deranj mare cu ocazia alegerii în fruntea partidului a unui condamnat penal.
Ce urmează este interesant pentru opinia publică. Avem greva parlamentară şi nu una romanească cu vuvuzele, fluiere şi ciomege ci una de catifea, japoneză fără chimonouri dar cu bentiţă, pardon banderolă albă pe mână sau fiecare pe unde poate.
Asta au înţeles colegii liberali să organizaze în Parlament după ce au făcut din nou un blat ordinar cu PSD-ul depunând moţiunea de cenzură într-un moment total inoportun. Aşa cred că îi păcălesc din nou pe români. În loc să îşi asume un eşec politic lamentabil, acum duc în derizoriu şi activitatea parlamentară. Nu există în nici un regulament sau statut al deputaţilor şi senatorilor – să nu mai vorbesc de Constituţie – un paragraf care să vorbească de greva parlamentară.
Greva anunţată este un concept şi un precedent generat tot de PNL împreună cu PSD în guvernarea Boc. Asta stiu, asta fac.
Nu pot să nu vorbesc despre ipocrizia de care dau dovadă atunci când motivează această grevă, aducând în discuţie votul prin corespondenţă. Le reamintesc că ei împreună cu PSD au respins în Parlament proiectul de lege depus de parlamentarii PMP încă din 2014, proiect care rezolva această problemă . Parlamentarii PMP se desolidarizează de acest demers ipocrit si cer tuturor parlamentarilor să se mobilizeze pentru a vota acest proiect de lege în regim de urgenţă.
Nu închei fără să le transmit liberalilor şi mai ales liderilor care au gestionat în cel mai falimentar mod parcursul unei moţiuni de cenzură, următoarele:
- să nu credeţi că îi păcăliţi din nou pe români aşa cum aţi făcut în 2012 cu USL ;
- dacă tot vorbiţi de greva japoneză, atunci vă spun că samuraii japonezi aveau un cod al onoarei şi îşi făceau harakiri atunci când pierdeau. Pentru dumneavoastră, un hara-kiri politic ar fi fost necesar, dacă nu aşteptaţi 2016, o să vă ajute electoratul.
Președinte PMP Alba, deputat Clement Negruț
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
