Politică Administrație

Cine îl conduce (manipulează) pe Victor Ponta!?

Ioana Oprean

Publicat

în

mihai babitchiEste o întrebare-cheie pe care trebuie să și-o pună orice cetățean înainte de a  merge la vot, pentru a alege președintele României. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, nu un simplu parlamentar sau consilier local cu responsabilități limitate. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI,  adică omul care reprezintă garantul libertăților noastre, garantul existenței statului de drept și respectării Constituției, garantul politicii externe aflată în slujba statului român și nu a capitalului transnațional.

Petrecerea Divorțaților

Informațiile venite în avalanșă în ultimele zile despre Victor Ponta, din zone credibile (analiști, mass-media) îndeamnă la meditație.  Nu, nu este vorba aici de faptul mărturisit public de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care a subliniat că Victor Ponta nu a dorit să candideze la președinția statului, dar a făcut-o la insistența liderilor (baronilor) locali ai partidului. Impresionați de susținerea publică a premierului, atunci când DNA a început o reconfortantă curățenie de toamnă în rândul penalilor PSD. Ponta le-a cerut acestora să reziste până va pica Băsescu și va deveni el președintele României. Ce se ascunde în spatele acestei asigurări este limpede: blocarea DNA, eliberarea sau clemență pentru cei anchetați, arestați sau condamnați pentru corupție, și jefuirea liniștită, în continuare a ceea ce a mai rămas din avuția țării.

Că Victor Ponta este controlat de baronii locali ai PSD a devenit brusc, în lumina ultimelor dezvăluiri, o problemă subsidiară. Există o explicație logică acum, a promovării extrem de rapide în plan politic și administrativ a tânărului procuror Victor Ponta, care în cei 6 ani cât a lucrat la Secția Anticorupție a Parchetului General, nu s-a remarcat prin nimic. Până în 1998, când a izbucnit cel mai mare scandal al anilor 1990, Megapower. Oricine poate găsi pe internet detaliile. Pentru cei care nu știu, foarte pe scurt, în 18 mai 1998, a sosit în portul Constanța cu nava rusă „Sibirski”, sub pavilion bulgăresc, un container de 8 tone plin cu cutii conținând o parte a arhivei firmei Megapower, din SUA. Destinatara, firma Kamino, din București. Nimic neobișnuit, dacă autoritățile vamale nu ar fi fost atenționate atât de SRI cât și de SIE să fie atente cu parcursul acestuia. După cinci luni, întrucât nimeni nu a revendicat containerul, acesta a fost deschis în prezența vameșilor și a polițiștilor. Documetele găsite acolo, și numele apărute în documente i-a determinat pe aceștia să predea rapid cele 170 de cutii pline…SRI.

Din conducerea Megapower, făceau parte și doi români, Robert Deutsch (vicepreședinte) și Cristian Lazarovici. La dispoziția premierului de atunci, BRD a aprobat un împrumut de circa 12 milioane dolari acordat IIRUC, sumă transferată în Statele Unite pentru cumpărarea de tehnică de calcul. Aparatura nu a sosit niciodată iar banii au dispărut. Deutsch și Lazarovici s-au despărțit, fiecare acuzandu-l pe celălalt de furtul banilor proveniți de la statul român. Dosarul i-a fost încredințat necunoscutului procuror Victor Ponta (ofițer acoperit SIE în perioada 1997 – 2001, racolat pe vremea când vagabonda prin parcurile Parisului). Nu recunoaște, pentru că știe că dubla sa calitate de procuror și ofițer acoperit contravenea Constituției. După doi ani de „cercetări”, dosarul instrumentat de Ponta  a fost finalizat. Mătrășit pur și simplu, fără  să fie reconstituit unde au dispărut cele 12 milioane dolari trimise de partea română firmei americane. Ce a urmat? Adrian Năstase, care îi cunoștea orgoliul nemăsurat, îl  prezintă lumii politice românești pe „Micul Titulescu”, îl promovează șef al Corpului de Control al Guvernului, devenit ulterior al premierului, apoi ministru. Devine președinte al TSD apoi al PSD, răstoarnă cu metode neortodoxe, care bulversează cancelariile occidentale, Guvernul Ungureanu, și noua majoritate parlamentară îl votează premier. După doi ani de conducere incompetentă a economiei, aruncă România într-o recesiune din care tocmai ieșise, cu mari sacrificii. Candidatura sa  la președinția României sfidează bunul simț și interesul național.

Cine îl controlează pe Ponta? Putem ghici. Are cineva nechibzuința să-l voteze președinte al României? Are cineva încredere să o facă!…

Mihai BABIȚCHI


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare.  El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]

Citește mai mult