Ştirea zilei

Cinci dintre premiile pentru publicistică oferite de Uniunea Scriitorilor au ajuns la ziarul „Unirea”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

E ceva obişnuit ca la sfârşit de an să se acorde premii pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul celor 12 luni, un lucru bun care nu face decât să-i impulsioneze şi mai mult pe cei premiaţi. Nici la final de 2010 această tradiţie nu a fost uitată. Pe lângă premiile cunoscute, acordate an de an, la nivelul judeţului Alba, în 2010, Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor a avut o bună iniţiativă, respectiv premierea celor care mânuiesc cu profesionalism şi talent condeiul, iniţiativă concretizată cu ajutorul financiar al Consiliului Judeţean Alba. Mă refer la prima ediţie a Premiilor pentru publicistică. Evenimentul a avut loc pe data de 23 decembrie, la pavilionul expoziţional al Consiliului Judeţean Alba din municipiul Alba Iulia, unde s-au strâns scriitori, critici literari, oameni de presă etc. Cei care au decis cine merită aceste premii, alcătuind astfel juriul, au fost marii scriitori Cornel Nistea, Mircea Stâncel şi Gabriela Chiciudean. Premiile, constând în diplome şi bani au fost înmânate de preşedintele juriului, prozatorul Cornel Nistea şi doamna Elena Anghel. La această primă ediţie au fost înmânate 14 premii, 5 dintre acestea ajungând la ziarul Unirea. Iată care sunt câştigătorii: Maria Lucia Munteanu – premiul de excelenţă, Dumitru Henegar – premiul pentru longevitate în domeniul reportajului sportiv, Emil Pojar – premiul pentru longevitate în domeniul radioului, Aurel Pantea – premiul pentru publicistică culturală, Diana Câmpan – premiul pentru exegeză şi critică, Ioan Străjan – premiul pentru publicistică istorică şi patriotică, Ion Mărginean – premiul pentru promovarea limbii şi culturii româneşti peste hotare, Călin Bulac – premiul pentru reflectarea vieţii spirituale, Anca Dinică – diversitate în jurnalism, Ioan Hănţulescu – investigaţii, Ioana Piticariu – eveniment, Mihaela Morar – reportaj social, Iulian Brok – reportaj cultural, Marinela Brumar -jurnalism de agenţie. Felicitări tuturor! (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult