Curier Județean

Chuck Norris de Sebeș oprit la timp de jandarmi! A sărit gardul unei firme ca să îi bată pe bodyguarzi. De distracție!

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat a fost sancţionat de jandarmi cu amendă în valoare de 900 lei după ce a intrat fraudulos într-o societate comercială de pe strada Alunului din municipiul Sebeş şi a înjurat personalul de pază.

Potrivit Jandarmeriei Alba, “incidentul s-a petrecut marţi, 7 aprilie, la ora 23.45 şi a fost semnalat prin apel la 112. Personalul de pază al unei societăţi comerciale din Sebeş a solicitat ajutor deoarece în incinta firmei intrase, prin escaladarea gardului împrejmuitor, un bărbat ce părea în avansată stare de ebrietate şi avea un comportament agresiv.

Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi l-a prins în scurt timp pe intrus. Este vorba de Paul T. (38 de ani), domiciliat în municipiul Sebeş, care a încercat să-şi justifice pătrunderea fără drept în perimetrul societăţii comerciale prin aceea că a vrut “să o ia pe scurtătură ” în drumul său spre casă.

Pentru această faptă, la care se adăuga şi injuriile şi ameninţările cu acte de violenţă la adresa paznicilor, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 900 de lei.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult