Actualitate

Chiar dacă se apropie toamna, CANICULA revine, în reprize, în următoarele două săptămâni

Unirea Ziarul

Publicat

în

Chiar dacă se apropie toamna, CANICULA revine, în reprize, în următoarele două săptămâni. Temperaturile maxime

Canicula se întoarce spre finalul lunii august. Cel mai cald va fi în sud-vest, iar la munte se vor înregistra cantităţi mari de precipitaţii. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă că în următoarele două săptămâni vor mai fi reprize de caniculă, dar şi de ploi abundente în toate regiunile ţării.

Citește și: Cum va fi VREMEA în luna august și septembrie 2021. Prognoza METEO pe PATRU săptămâni

Vineri, 20 august, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor, devenind călduroasă în sudul extrem şi în sud-vest. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în a doua parte a zilei la munte unde pe spaţii mici vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în zona montană înaltă.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu valorile cele mai ridicate în sudul Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 6…8 grade în depresiunile intramontane şi 20…22 de grade pe litoral.

La sfârşitul nopţii, pe arii restrânse vor mai fi condiţii de ceaţă. În Capitală, temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade, mai scăzută în zona periurbană.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade, mai scăzută în zona periurbană.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult