Cetatea de la Colțești, veche de 700 de ani, va fi restaurată și pusă în valoare: A fost solicitat avizul de mediu
Cetatea de la Colțești, veche de 700 de ani, va fi restaurată și pusă în valoare: A fost solicitat avizul de mediu
Primăria Rimetea a solicitat aviz de mediu pentru proiectul „Reabilitare și punere în valoare a Cetății Nobiliare Colțești”. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 10 milioane de lei.
Reabilitarea şi punerea în valoare a Cetății Colțești implică îndepărtarea selectivă a vegetaţiei existente care s-a extins peste obiectiv, punerea în siguranţă, reabilitarea şi protejarea ruinelor existente în stadiul în care sunt, respectiv amenajarea accesului și a traseelor interioare de vizitare.
În cadrul proiectului de punere în valoare a obiectivului o componentă importantă este reprezentată de infrastructura de promovare și informare. Unul dintre obiective este amenajarea Conacului Thorotzkay – Rudnyanszky din Colțești ca punct de informare turistică.
Prin reabilitarea și punerea în valoare a clădirii conacului ca parte integrantă a investiției de bază se va salva încă o componentă importantă a patrimoniului construit din județul Alba, fapt pentru care s-a ales această oportunitate în locul propunerii unei investiții noi în imediata vecinătate a cetății.
Autoritățile locale își propun și reabilitarea infrastructurii de acces, respectiv drumul care este situat in zona de protecție a rezervației de arhitectură și urbanism Rimetea Turism.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]