Ştirea zilei

Cetatea Alba Carolina – în sezonul turistic 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un nou sezon turistic este pe cale să se încheie în Cetatea Alba Carolina. Fortificația bastionară din Alba Iulia a fost vizitată și în 2011 de mii de turiști cu toate că o mare parte din zona istorică s-a aflat în șantier. De la fotografii la filmulețe până la articole sau scurte opinii pe rețelele de socializare, internetul a devenit mult mai bogat în informații legate de Cetatea noastră. Ceremonialul schimbului de gardă a adunat în fiecare zi, dar mai ales sâmbăta, zeci de turiști dornici să vadă un spectacol unic, menit să aducă viața între zidurile fortificației vechi de trei sute de ani. Salvele de tun, trase în fiecare sâmbătă și prezența minunaților cai de rasă friziană au fost alte motive care i-au determinat pe foarte mulți să se îndrăgăstească de Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Pe lângă turiștii obișnuiți, orașul nostru a găzduit și o mulțime de oaspeți veniți aici cu ocazia unor congrese sau simpozioane. Foarte multe evenimente de acest gen, desfășurate la Traseul celor Trei Fortificații au fost de un real succes și nu au făcut altceva decât să confirme faptul că Alba Iulia poate fi un loc excelent pentru desfășurarea unor manifestări cu caracter național și chiar internațional.

Cealaltă capitală își confirmă pe zi ce trece tot mai mult valoarea iar frumusețea ei i-a convins chiar și pe unii cârcotași să își mai rărească atacurile înveninate și să întrevadă posibilitatea ca Alba Iulia să devină și mai populară prin bogăția ei culturală. Până acolo însă trebuie făcute multe. În primul rând, toți albaiulienii, care iubim Cetatea trebuie să o promovăm în continuare. Să nu uităm că în 2011 fortificația de tip Vauban a fost vedeta mai multor târguri de turism: Târgul Internaţional de Turism “Holiday Market” – Bucureşti (17-20 martie 2011), Târgul de Turism “Touristica” – Cluj Napoca (25-27 martie 2011), Târgul de Turism al României – Bucureşti (31 martie-03 aprilie 2011) şi Târgul Internaţional “Transylvania Tourism Fair” – Braşov (13-15 mai 2011); Traseul celor Trei Fortificații a fost gazda unor evenimente de o importanță deosebită: Ziua Cetății, Alba Iulia Business Forum, Conferința Internațională Științifică de Teoria și Practica Reabilitării Patrimoniului Construit – Tușnad, Concertul Filarmonicii din Bonn, dar și vizite ale unor oameni de cultură deosebiți, diplomați și oameni politici; toate acestea au contribuit semnificativ la imaginea pe care o are Alba Iulia în țară dar și peste hotare.

2012 va fi un an în care mare parte din lucrările ce au loc acum în zona istorică a orașului vor fi aproape de finalizare iar Cetatea Alba Carolina va fi gata să-și primească vizitatorii într-un număr tot mai mare.

 

Emanuel Drăgușin


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult