Cerere de revizuire şi rejudecare din Penitenciarul Aiud
Mă numesc Aurel Olteanu, născut la 5 mai 1962, fiul lui Aurel şi Elisabeta din Miceşti, în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud cu o condamnare de 30 de ani pentru un omor ce nu l-am săvârşit eu.
Stimaţi cititori, acest articol este pentru dvs. cât şi scrisoarea deschisă pentru mafia din justiţia locală.
Către preşedintele Tribunalului Alba
Stimate preşedinte, spun stimate întrucât ocupaţi o funcţie publică cu o însemnătate deosebită în stat şi respect acest lucru, cât despre dumneavoastră personal nu am date ca să-mi formez o opinie proprie. Vă adresez prezenta scrisoare prin intermediul presei, întrucât consider că abuzurile săvârşite de Tribunalul Alba împotriva mea au depăşit orice limită a suportabilului şi am să vă reamintesc.
Am fost arestat, judecat şi condamnat fără probe, instanţa supremă în stat îmi casează sentinţa, Tribunalul Alba considerându-se mai îndreptăţit şi mai puternic în stat ca instanţa supremă îmi dă din nou aceeaşi pedeapsă de 30 de ani, după care face presiuni şi intervenţii să-mi respingă toate atacurile. De 12 ani şi 4 luni mă lupt cu sistemul corupt şi ticăloşit iar acum când am reformulat o cerere de revizuire cu cauză legală de obligativitate a admiterii revizuirii întrucât am două definitive iar legea penală obligă o rejudecare nouă pentru mediere, dumneavoastră, în speţă Tribunalul Alba, îmi refuzaţi dreptul de participare la propriul meu proces, dreptul la apărare, ba mai mult, refuzaţi până şi dreptul la un proces public, judecând cauza în camera de consiliu.
Stimate preşedinte al Tribunalului Alba, suntem în anul 2011 sau în 1950, când Ana Pauker făcea legea discriminatoriu în România, vă rog să vă reveniţi, să fiţi cetăţeni oneşti ai României pentru că poporul român vă plăteşte şi vă acordă privilegii ca să respectaţi legea şi să o faceţi respectată nu să fiţi primii care o încalcă.
Stimate preşedinte, ştiu că la 1 octombrie 2011 va intra în vigoare noul Cod Penal cu reaşezarea pedepsei şi o lege de graţiere. Însă, eu nu admit ca să-mi reglaţi cauza cu acea ocazie şi nu înainte cum este legal.
Vă rog luaţi măsurile necesare ca revizuirea mea să fie admisă, dosarul trimis la rejudecare şi eu pus în libertate de urgenţă. Ajunge că de 12 ani şi 4 luni vă bateţi joc de mine.
Stimate preşedinte, dacă cineva se îndoieşte că ceea ce îmi faceţi acum va rămâne nepedepsit, acela este nebun, vă rog ca urgent să intraţi în legalitate altfel pedeapsa ar putea fi deosebit de sângeroasă. Eu sper în continuare să ajungem să fim rezonabili cu toţii.
Această scrisoare publicată în presă va fi trimisă şi următorilor demnitari ai statului: Preşedintelui României, Primului ministru al României, Ministrului Justiţiei, Procurorului General al României, Preşedintelui CSM, Preşedintelui Tribunalului Alba.
Sper ca Dumnezeu să vă lumineze să vă reveniţi urgent, să reintraţi în legalitate, şi să fiu pus în libertate urgent. Aceasta este clauza obligatorie a unei păci şi primul pas demonstrat de dvs. de ieşire de sub controlul mafiei din justiţie, mafie care distruge de 20 de ani România şi nimeni nu are curajul să vorbească de ea.
Eu vorbesc de ea pentru că nu mai suport. Au încercat şi în 2001 să mă asasineze în puşcărie şi nu au reuşit. Sunt sigur că vor mai încerca şi de asemenea vor eşua. Dumnezeu veghează şi mă iubeşte.
Cu stimă,
Aurel OLTEANU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport
Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport Pasiunea pentru sport nu are vârstă! Albaiulianul Ștefan Nagy, maratonist și iubitor al competițiilor sportive, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, devenind un exemplu impresionant de perseverență, disciplină și vitalitate. „Astăzi sărbătorim […]
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor”
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor” Comunitățile locale din județul Alba primesc o infuzie de peste 15,6 milioane de lei de la Guvern, pentru continuarea investițiilor în infrastructură. Anunțul a fost făcut de prefectul […]
19 decembrie 2026 | „Chirilă Christmas Show”: Spectacol-eveniment de dans, la Alba Iulia, în pragul sărbătorilor de iarnă
„Chirilă Christmas Show”: Spectacol-eveniment de dans, la Alba Iulia, în pragul sărbătorilor de iarnă 2026 Alba Iulia se pregătește să intre în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă printr-un spectacol special de dans, emoție și eleganță. „Chirila Christmas Show”, un eveniment dedicat artei dansului și bucuriei Crăciunului, va avea loc în data de 19 decembrie […]