Actualitate

Centaurus, noua variantă a COVID-19: Face ravagii în India și s-a răspândit până în Marea Britanie

Ioana Oprean

Publicat

în

Centaurus, noua variantă a COVID-19: Face ravagii în India și s-a răspândit până în Marea Britanie

Virusologii și-au exprimat îngrijorarea privind apariția unei noi variante Omicron care se răspândește rapid, care câștigă rapid teren în India și a ajuns chiar și în Marea Britanie.

Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India la începutul lunii mai. Aici numărul cazurilor a crescut de atunci abrupt – şi aparent mai rapid decât cele ale variantei extrem de transmisibile BA.5 , care este prezentă şi în India şi înlocuieşte rapid varianta BA.2 dominantă anterior în multe ţări, transmite The Guardian, informează Mediafax.

De atunci, cazurile de BA.2.75 au fost detectate şi în alte 10 ţări, inclusiv Marea Britanie, SUA, Australia, Germania şi Canada.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a desemnat-o „variantă aflată în monitorizare” la 7 iulie, ceea ce înseamnă că există unele indicii că ar putea fi mai transmisibilă, dar dovezile sunt slabe.

De asemenea , Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) monitorizează îndeaproape noua variantă, dar că nu există încă suficiente mostre pentru a evalua severitatea acesteia.

„Nu sunt atât mutaţiile exacte, ci mai mult numărul/combinaţia”, a spus dr. Tom Peacock, virolog la Imperial College London, care a fost primul care a identificat Omicron ca o potenţială îngrijorare în noiembrie 2021. „Este greu de prezis efectul atâtor mutaţii care apar împreună”.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult