Cele mai multe avertizări Cod roşu de vreme severă emise de ANM de până acum. Cum va fi vremea până la sfârșitul verii
Peste 100 de avertizări Cod Roşu de vreme severă au fost emise de Administraţia Naţională de Meteorologie până acum, dintre care cele mai multe au fost în lunile iunie şi iulie. Tendința se va păstra și pentru restul verii, spune Gabriela Băncilă, director în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
„În momentul de faţă vorbim despre emiterea a mai mult de 100 de mesaje de Cod roşu, ceea ce este un
indiciu asupra severităţii fenomenelor pe care le-am înregistrat, până în momentul de faţă, în ţara noastră, mare parte dintre ele emiţându-se în luna iunie şi acum la începutul lunii iulie. Este un record privind numărul de mesaje Cod roşu pe care Administraţia Naţională de Meteorologie le-a emis începând cu anul 2005, de când am trecut la acest sistem de avertizare”, a explicat Gabriela Băncilă.
Potrivit acesteia, vara 2020 este atipică în privinţa temperaturilor înregistrate şi a fenomenelor meteorologice.
„Frecvenţa evenimentelor meteo care pot produce pagube prin intensitatea lor ridicată este una în creştere şi este confirmată şi de ceea ce se întâmplă în teren, dar şi de acest număr ridicat de avertizări Cod roşu de vreme severă pe care ANM le-a emis.
Ne referim în acest an la o frecvenţă foarte ridicată a episoadelor în care s-au înregistrat cantităţi importante de apă pe intervale scurte de timp, ceea ce a făcut ca luna iunie a anului 2020 să se situeze pe locul cinci în topul celor mai ploioase luni iunie de la noi din ţară.
Se pare că şi a doua parte a verii va fi una cu multe fenomene meteorologice care să reprezinte sau care să caracterizeze aceeaşi tendinţă pe care a avut-o prima parte a verii, respectiv de la intervalele în care instabilitatea atmosferică este pronunţată, la intervale în care vremea este călduroasă, disconfortul termic este în creştere şi chiar zile cu caniculă”, a adăugat Băncilă.
Conform meteorologilor luna iulie este luna potrivită pentru petrecerea concediului, la malul mării, întrucât această zonă a fost ferită de schimbările bruşte ale vremii.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
