Actualitate

Cea mai mare fermă de vaci din ţară

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Gârbova de Sebeş, mai precis la Reciu, concernul DN Agrar Group SRL, cu capital străin, olandez (preponderent) şi german, construieşte cea mai mare fermă de vaci de 2.000 de capete din ţară. Anul acesta se vor da în exploatare primele grajduri cu o capacitate de 1.000 de capete, popularea cu primele 200 de vaci de rasă, de mare productivitate, începând chiar de luna viitoare.
Despre investitorii olandezi şi germani, care au o valoroasă tradiţie şi experienţă unică în creşterea vacilor şi în producţia de lactate, am aflat mai multe amănunte de la domnul Sorin Anderco, director general al DN Agrar Group SRL cu sediul în Alba Iulia. Domnia sa ne-a precizat că practic este vorba despre 10 societăţi care vor achiziţiona şi cultiva fiecare în judeţul Alba câte 2000-2500 hectare de teren. Până în prezent s-a reuşit cumpărarea a circa 8500 de hectare de pământ care au fost cultivate cu grâu, rapiţă, porumb şi ovăz pentru asigurarea bazei furajere a noilor ferme de vaci cu lapte. Investiţia este realizată cu fonduri europene, prin programul FEADR, valoarea totală a proiectului ridicându-se la peste 8 milioane de euro. Cu o parte din aceşti bani, respectiv 4,7 milioane euro, concernul DN Agrar Group SRL a achiziţionat ferma de vaci a companiei Albalact de la Vaideeni (Orăştie) care va fi modernizată şi extinsă astfel încât să se asigure creşterea a 1300 de vaci în lactaţie. Valoarea lucrărilor de modernizare şi extindere a fermei de la Orăştie se ridică la 1,5 milioane de euro.
Investiţiile făcute la Orăştie şi Gârbova de Sebeş fac parte dintr-un proiect mai vast al companiei DN Agrar Group SRL care, în următorii 3-5 ani vrea să înfiinţeze şi alte ferme zootehnice, pe măsura achiziţionării de noi terenuri (proces extrem de greu din cauza fărâmiţării terenurilor) şi a realizării utilităţilor necesare astfel ca în final să se ajungă la un complex de ferme cu o capacitate de 10.000 – 15.000 de capete, probabil cel mai mare complex din sud-estul Europei. Evident că pe măsură ce va creşte producţia de lapte, se va pune şi problema construirii sau achiziţionării unor fabrici pentru abatorizarea şi industrializarea laptelui. (G.C.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult