Ce se poate întâmpla dacă cresc cazurile de COVID-19 în județ. Exemplul Aradului, unde restaurantele și cafenelele se închid în 16 localități
În 16 localități din județul Arad restaurantele și cafenelele vor fi închise pentru 7 zile, din cauza numărului mare de cazuri depistate cu COVID – 19. De asemenea, a fost modificat și scenariul de desfășurare a cursurilor în unele școli.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a dispus suspendarea activității cu publicul pentru 7 zile în 16 localități din județul Arad.
„Având în vedere incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile din localitățile județului Arad unde a fost depășit pragul de 1,5/1.000 locuitori, se dispune suspendarea activității cu publicul, pe o durata de 7 zile (începând cu dată de 16.09.2020 și până la dată de 22.09.2020 orele 2400), a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localități: Sebiș, Almas, Bocsig, Buteni, Cărând, Conop, Gurahont, Iratosu, Livada, Moneasa, Sofronea, Tăut, Vărădia de Mureș, Vârfurile, Vinga și Zabrani”, se arată în hotărârea CJSU.
Totodată, dacă la deschidererea noului an școlar, 7 școli din județ au început cursurile în scenariul roșu, online, marți CJSU a schimbat aceste scenarii, astfel că doar trei școli din județ rămân în scenariul roșu.
Este vorba de Școală Gimnazială „Cristian Herbei” Vărădia de Mureș, Școală Gimnazială Iratosu și Școală Gimnazială Zadareni.
Sursă: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Tot mai puțini angajați vor susține un număr tot mai mare de vârstnici. Avertismentul INS privind criza demografică
Pensii în România: Tot mai puțini angajați vor susține un număr tot mai mare de vârstnici. Avertismentul INS privind criza demografică România se confruntă cu o criză demografică tot mai accentuată, ale cărei efecte vor pune la încercare piața muncii, sistemul public de pensii, serviciile medicale și protecția socială. Datele provizorii ale Institutului Național de […]
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
