Ce pedeapsă a primit un şofer din Alba care ce a reușit să obțină un nou permis de conducere, deşi cel anterior era reţinut
Ce pedeapsă a primit un şofer din Alba care ce a reușit să obțină un nou permis de conducere, deşi cel anterior era reţinut
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Blaj, care a solicitat şi primit un nou permis de conducere deşi ştia că nu avea dreptul pentru că avea deja permisul reținut s-a ales cu 1 an şi 2 luni de închisore, cu suspendare.
L. Bogdan a fost trimis în judecată pentru fals în declaraţii şi participaţie improprie la fals intelectual. Anchetatorii au reţinut în rechizitoriu faptul că acesta, la data de 18 iulie 2018, s-a prezentat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba, unde a solicitat emiterea unui duplicat al permisului de conducere auto pe motiv că îl pierduse pe cel precedent.
După aproape trei luni de zile, Poliţia a primit o informare potrivit căreia permisul de conducere al bărbatului era reţinut în Slovenia pe motiv că nu a achitat o amendă.
Procurorii au dispus clasarea cauzei faţă de lucrătorii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Alba, care au emis noul permis de conducere, fără să cunoască faptul că vechiul permis al inculpatului nu era pierdut, ci reţinut de autorităţile din Republica Slovenia.
”Cu privire la gravitatea infracţiunilor (împrejurările, modul de comitere, mijloacele folosite, starea de pericol creată, natura şi gravitatea rezultatului produs, mobilul şi scopul urmărit), se reţine că inculpatul a organizat şi premeditat faptele; de puternica aparenţă de veridicitate creată; de urmările care s-au şi produs, instituţia abilitată eliberând un nou permis de conducere, ca urmare a cererii inculpatului. În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că aceasta era în vârstă de 37 de ani la data săvârşirii infracţiunii, nu are antecedente penale care să atragă stare de recidivă, potrivit fişei de cazier ataşate la dosar.
Faţă de acestea, subliniind modalitatea de comitere a faptelor şi urmările produse, instanţa concluzionează că pentru sancţionarea şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea condamnatului, acest scop nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea. De asemenea, pedeapsa aplicată trebuie să confere siguranţă în forţa ocrotitoare a legii, dar şi în exemplul moral, în sensul că o pedeapsă eficientă şi proporţională cu gravitatea faptei descurajează săvârşirea unor asemenea fapte penale”, astfel a motivat instanţa decizia de condamnare a bărbatului.
L. Bogdan s-a ales cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni de închisore, cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 2 ani. Pe parcursul termenului de încercare, acesta va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria municipiului Blaj sau Primăria Craciunelu de Jos- pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. Instanţa a anulat permisul de conducere emis în 2014 pe numele bărbatului. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Blaj a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională
Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională Bianca-Maria Grosu, elevă a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă. Citește și: EDUARD PIȚU, elevul-minune din Alba Iulia, primul și singurul din județ care a reușit să obțină […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare