Actualitate

Ce fel de MĂȘTI pot fi folosite de elevi la examene, în cazul în care Ministerul Educației NU cumpără măștile medicale până la testările naționale

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Atunci când merg la școală, elevii trebuie să fie protejați de orice pericol poate însemna pandemia de Covid-19. Dacă ministerul nu cumpără la timp măști medicale, pot fi folosite și cele din bumbac, spune profesorul Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila: „Trebuie folosită masca, dar dacă nu există măști de unică folosință, cred că este o soluție cu măștile textile care pot fi confecționate într-un timp relativ scurt.

Dacă ne uităm și la ordinul referitor la purtarea măștilor în școli, după 5 ani există recomandarea utilizării măștilor textile pentru că sunt mai rezistente, se pot fixa mai bine și chiar dacă n-au un grad de absorbție a particulelor sau deblocare a particulelor la fel de mare ca și măștile chirurgicale oferă o protecție convenabilă în pauze, când copiii se mișcă foarte intens și e bine să ne gândim și la această variantă”.

Achiziția măștilor pentru elevii şi profesorii care se vor întoarce la şcoală în perioada 2-12 iunie a fost anulată de Ministerul Educației. Este vorba despre cele 15 milioane de măşti care ar fi trebuit să ajungă în şcoli săptămâna aceasta.

Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației a explicat, luni, la Digi24 că după prima procedură de achiziție companiile invitate să participe nu s-au calificat, astfel că a fost demarată o nouă procedură. Din trei operatori economici, au venit doi – unul nu avea măști conforme, iar al doilea avea prea puține.

„În următoarea procedură am dat posibilitatea mai multor operatori economici să trimită disponibilitatea, iar dacă îndeplinesc condițiile, putem încheia contract cu mai mulți, dacă măștile sunt conforme.

Procedura implică termene foarte scurte, e de dorit că până în 2 iunie măștile să ajungă la școli.

Facem tot ce e necesar conform legii, astfel încât măștile achiziționate s ajungă în timp util în școli”, a spus Barcari.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult