Ce avem voie să facem după vaccinarea anti-COVID. Când vom putea renunța la masca de protecție
Din păcate, vaccinarea nu vine, cel puțin pentru moment, cu posibilitatea revenirii la viața de dinainte de pandemie. CNN oferă răspunsuri la o serie de întrebări privind felul în care trebuie să acționăm după ce ne-am imunizat.
Când vom putea renunța la masca de protecție?
Așa cum au explicat anterior și numeroși experți, vaccinarea ne protejează de la a dezvolta forme severe ale bolii Covid-19, însă nu există încă suficiente date care să ateste că o persoană vaccinată nu poate transmite virusul dacă a intrat în contact cu acesta.
Prin purtarea măștii, ne asigurăm că îi protejăm pe cei care nu s-au vaccinat încă sau care din motive de sănătate nu se pot vaccina cu niciunul dintre serurile folosite în prezent pentru imunizare.
De asemenea, vaccinurile oferă protecție de 95%, în cazurile Pfizer și Moderna, ceea ce înseamnă că există o șansă foarte mică, dar reală, ca vaccinul să nu funcționeze la un număr redus de persoane. În acest caz, o persoană care s-a vaccinat și crede că este imunizată ar putea să se îmbolnăvească foarte ușor, de aceea e nevoie să fim vigilenți să să păstrăm masca drept acccesoriu esențial pentru încă puțin timp, până când vom fi învins permanent pandemia.
De asemenea, noile variante de coronavirus care par că sunt din ce în ce mai multe la număr, ar putea să pună probleme vaccinurilor, fapt ce înseamnă că trebuie să avem grijă la fel de mare de sănătatea noastră chiar și după vaccinare, iar masca reprezintă un instrument esențial pentru a ne putea apăra pe viitor.
Ne putem întâlni cu prietenii și familia dacă ne-am vaccinat?
Experții spun că acest lucru depinde de situația persoanelor cu care ne întâlnim. În general, cele mai sigure interacțiuni sunt între persoane vaccinate, în aer liber. Dacă prietenii sau membrii familiei au fost vaccinați deja cu a doua doză, atunci riscurile sunt reduse semnificativ, mai ales dacă vizita are loc în aer liber.
Dacă vrem să fim și mai siguri, atunci ne putem carantina pe o perioadă de 10 zile înainte de întâlnire, pentru a evita orice fel de risc adițional. În ce privește persoanele nevaccinate, atunci noi și alte persoane, chiar și vaccinate putem reprezenta un risc pentru ei.
Vaccinarea nu presupune și o diminuarea a responsabilității, trebuie să fim conștienți că putem în continuare să transmitem virusul altora. Responsabilitatea presupune purtarea măștii și distanțarea fizică chiar și între două persoane vaccinate – pe baza informațiilor pe care le avem în acest moment, oamenii vaccinați pot să transmită virusul unul de la altul și apoi să îl aducă acasă și să îl transmită unei persoane nevaccinate.
Putem merge la restaurant sau la evenimente sportive/culturale fără nicio grijă?
Din nou, este foarte important de subliniat că vigilența nu trebuie redusă nici după vaccinare. Restaurantele în spațiu închis pot deveni foarte rapid focare de transmitere a virusului, mai ales pentru că nimeni nu poate purta mască atunci când mănâncă, deci capacitatea de transmiterea a virusului prin picături în timpul socializării este maximă.
Frecventând des restaurante și renunțând la protecție putem deveni foarte rapid „propagatori tăcuți” ai virusului – organismul nostru este capabil să prevină infectarea pentru că este vaccinat, însă virusul poate în continuare să se transmită de pe mucoase.
Lucrurile sunt ceva mai simple în ce privește spațiile deschise și în aer liber, pentru că acolo capacitatea de transmiterea a virusului este mult mai slabă. Odată vaccinați, un concert sau un eveniment sportiv în aer liber ar trebui să fie sigur, dacă sunt respectate regulile de distanțare fizică și dacă toată lumea poartă în continuare masca de protecție.
Întâlnirile aglomerate, unde nu se poate purta mască și nu în care distanțarea fizică este greu de pus în aplicare ar trebui evitate.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]
