Actualitate

Ce ar însemna reducerea CAS cu 5%. Ministrul Muncii: Să nu panicăm oamenii, nu le scad pensiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce ar însemna reducerea CAS cu 5%. Ministrul Muncii: Să nu panicăm oamenii, nu le scad pensiile

În cursul zilei de luni, 21 martie, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că în cazul în care coaliţia de guvernare decide reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale (CAS) cu 5%, măsura va fi pusă în aplicare.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este de acord cu reducerea CAS, Budăi a spus: „Dacă decide coaliţia, o punem în aplicare. Nu e o decizie pe care să o ia un ministru sau altul. Să se decidă politic şi vă comunic tot ce trebuie despre ea. Este o chestiune de Cod fiscal însă, iar Codul fiscal nu e la Ministerul Muncii”, relatează Agerpres.

El a adăugat că a văzut că unele sindicate se opun acestei măsuri, dar şi o organizaţie patronală.

„Am văzut chiar şi o organizaţie patronală care se opune pentru moment acestei măsuri. Sindicatele au dreptate, se adânceşte într-adevăr deficitul, dar să nu panicăm oamenii, nu le scad pensiile. Nu înseamnă că pe viitor vor avea o pensie mai mică cei care contribuie acum”, a menţionat acesta.
Ce a spus liderul PNL, Florin Cîțu

Luni, preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirma că încearcă să îi convingă pe partenerii din coaliţia de guvernare să accepte reducerea CAS cu 5%.

„Sunt mai multe scenarii pe masă. Din punctul nostru de vedere, este măsura care ajută pe toată lumea şi nu discriminează. Eu am văzut tot felul de propuneri care vin pentru un anumit sector sau altul. Nu mi se pare normal. PNL vrea să îi ajute pe toţi românii, pe toţi angajaţii din România, nu doar pe unii sau pe alţii în funcţie de ce ministru are mai multă putere de convingere. (…) Mai sunt şi alte măsuri pe masă. În acelaşi timp, iarăşi nu pot să fiu de acord cu măsuri care cresc veniturile doar în sectorul bugetar, pentru că asta înseamnă implicit taxe mai mari pentru cei din sectorul privat şi nu putem să susţinem aşa ceva”, arăta Cîţu.

Săptămâna trecută, parlamentari liberali au depus un amendament pentru modificarea Codului fiscal, care prevede diminuarea contribuţiei pentru asigurări sociale cu 5%.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult