Actualitate

CDC recomandă femeilor însărcinate să se vaccineze: Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a transmis că, potrivit unei noi analize care a arătat că nu există un risc sporit de pierdere a sarcinii, femeile însărcinate ar trebui să se vaccineze împotriva Covid-19.

Petrecerea Divorțaților

Conform CDC, nu au fost înregistrate probleme de siguranță pentru persoanele însărcinate, nici în noua astfel de analiză, nici în cele anterioare, ratele de avort spontan după vaccinare fiind similare cu rata preconizată.

Astfel, spune CDC, femeile gravide pot face oricare dintre cele trei vaccinuri care au autorizaţie de urgenţă – Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson.

Agenţia nu recomanda anterior femeilor însărcinate să fie vaccinate afirmând că acestea ar trebui să discute despre vaccinare cu furnizorii lor de servicii de îngrijire a sănătăţii.

Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature

Sascha Ellington, conducătorul echipei de pregătire şi de reacţie în situaţii de urgenţă a Diviziei CDC pentru Sănătatea Reproducerii, a declarat că absorbţia vaccinului la femeile gravide a fost scăzută, doar 23% primind cel puţin o doză de vaccin.

„Vrem să creştem acest lucru”, a spus Ellington, menţionând că agenţia lucrează la strategii pentru ca obstetricienii şi ginecologii să devină furnizori de vaccinuri.

„Vrem ca femeile să fie protejate. Nu vedem avertismente legate de siguranţă şi astfel beneficiile vaccinării într-adevăr depăşesc orice risc potenţial sau necunoscut”, a adăugat acesta.

Sarcina creşte riscul unor forme grave de boală cauzate de Covid-19, potrivit CDC, iar Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature.

CDC a afirmat că recomandă acum tuturor persoanelor cu vârsta de cel puţin 12 ani să se vaccineze împotriva Covid-19, inclusiv persoanelor gravide, care alăptează, care încearcă să rămână însărcinate sau care ar putea rămâne însărcinate în viitor.

„Suntem conştienţi de miturile care s-au răspândit legate de fertilitate. Nu se bazează pe nicio dovadă. Nu există nicio dată ştiinţifică care să susţină acest lucru”, a spus Ellington.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult