Actualitate

Cazurile de reinfectare cu COVID-19 „statistic irelevante”. Anunțul OMS

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit reprezentantei Maria Van Kerkhove  din cadrul OMS, cazurile de reinfectare cu noul coronavirus “sunt irelevante din punct de vedere statistic”. Aceasta a fost declarația directoarei departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citată de Agerpres.

Petrecerea Divorțaților

Experta americană a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că „dintre cele peste 26 de milioane de contagieri contabilizate în lume au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puțin relevante. În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite țări”.

Întrebată despre măsurile pe care trebuie să le implementeze școlile pentru a garanta o reîntoarcere în siguranță a elevilor, Van Kerkhove a precizat că „fiecare școală trebuie să aibă un plan specific pentru a trata copiii ce prezintă boli respiratorii, febră sau COVID-19 și pentru a urmări persoanele cu care au intrat în contact”.

„Important este ca planurile să fie cât mai clare posibil și să se comunice cât mai bine cu părinții pentru ca aceștia să știe ceea ce trebuie să facă și când”, a subliniat aceasta.

Van Kerkhove a precizat că până acum s-a dovedit că pacienții infectați cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat după una sau două săptămâni anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deși nu se știe cât durează aceasta.

„Vedem rezultate încurajatoare și că răspunsul (imunologic) durează mai multe luni, însă nu au trecut decât opt luni de la declanșarea pandemiei și nu știm cât va putea dura”, a declarat aceasta, citată de Agerpres.

În cazurile de reinfectare verificate, printre care și cel al unei paciente din Hong Kong ce călătorise în Spania cu puțin timp înainte de a dezvolta pentru a doua oară infecția COVID-19, experții investighează ce tip de anticorpi s-au format în organism după contractarea virusului prima dată și după contractarea a doua oară, a precizat experta OMS.

Sursa : edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult