Câți români ar trebui să se vaccineze pentru ridicarea măsurilor restrictive. Explicațiile coordonatorului campaniei de vaccinare
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, susține că ar fi nevoie de aproape 60-70% din populație să fie vaccinată pentru a putea ridica restricțiile luate de către autorități.
„Având o imunizare colectivă la circa 60-70% circulația virusului scade foarte mult și atunci putem reduce din restricții. E nevoie de comunicare în tot acest proces, de transparență și de explicare a acestor activități, astfel încât oamenii să înțeleagă foarte bine.
Etapă de etapă prezentăm publicului informații verificate științific astfel încât să putem crește credibilitatea procesului”, a spus președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță
„Vaccinul se administreazã în momentul de fațã, din tipurile de vaccin care vor primi autorizare, intramuscular, într-o schemã cu douã doze, iar persoanelor sub 16 ani pentru moment nu existã o indicație de utilizare, nu sunt suficiente date care sã asigure aceastã recomandare la acest moment”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Primele doze de vaccin împotriva COVID-19, au ajuns în țară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 13.40. Vaccinul, dezvoltat de BioNTech și Pfizer, e primul căruia i s-a acordat de către Comisia Europeană autorizația condiționată de punere pe piață.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
