Societate

CARP Cugir – un sprijin material şi spiritual pentru pensionari

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– Domnule Vistian Blaga sunteţi de mai mulţi ani preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir. Am văzut că vă bucuraţi în rândul membrilor CARP, al pensionarilor în general, de multă stimă şi simpatie. Puteţi să ne prezentaţi principalele acţiuni organizate şi conduse de d-voastră şi Consiliul Director şi contextul în care s-au desfăşurat acestea?
– Mi-am asumat o responsabilitate când am preluat conducerea Casei conştient fiind că trebuie să fac cât mai mult pentru cei 1420 de membri pe care-i reprezint, a persoanelor vârstnice în general. Referitor la acţiuni, în primul rând nu trebuie să uităm că ne aflăm în „Anul Internaţional al Voluntariatului”, un prilej deosebit pentru promovarea solidarităţii umane şi creşterea răspunderii persoanelor vârstnice pentru ajutorarea semenilor, fără aşteptarea unor recompense materiale sau financiare. Sub aceste generoase auspicii, la începutul lunii octombrie am primit de la Federaţia Omenia 40 milioane lei (vechi), pe care i-am împărţit persoanelor cu pensii sub 600 lei/lună. Din fondurile proprii am dat, după posibilităţi, câte 50 de lei pensionarilor cu pensii mici. Acţiunea „Bunicii CARP” începută anul trecut a continuat şi în acest an, aceştia primind câte 50 lei din sume provenite de la Federaţia Omenia şi de la CARP Cugir. Acestor vârstnici, în etate de peste 85 de ani li s-au înmânat diplome aniversare şi au fost popularizaţi în revista „Omenia”.
– Am constatat că aveţi o bună preocupare legată de campania socială „Daţi 1 leu pentru pensionarii săraci”. Cum v-aţi implicat în acest demers?
– Este de apreciat o asemenea campanie, prima de o asemenea anvergură pentru ajutorarea vârstincilor, iniţiată de Federaţia Naţională „Omenia”. Este interesant de observat participarea oamenilor săraci cu dorinţa de a dona efectiv 1 leu din sărăcia lor deoarece se gândesc că pot exista oameni mai săraci decât ei. În acest sens noi am strâns de la pensionari suma de aproape 12 milioane lei vechi, bani pe care i-am trimis la federaţie, acţiunea de strângere continuând până la finele acestui an. Nu este o sumă mare, dar înseamnă ceva, dar este un gest de solidaritate faţă de cei mai săraci pensionari.
– Casa pe care o conduceţi face mai tot timpul împrumuturi pentru membrii CARP, dar totodată oferă şi diverse ajutoare acestora. Care sunt solicitările, ce sume aţi împrumutat şi ce ajutoare aţi acordat?
– Pe cele 9 luni ale acestui an am dat împrumuturi de 12 miliarde lei vechi la aproape 300 de pensionari iar până la sfârşitul anului ne aşteptam că numărul lor să crească. În ce priveşte ajutoarele putem spune că tot pe 9 luni am acordat ajutoare de deces în sumă de 168 milioane lei, ajutoare pentru bilete de tratament, proteze dentare, ochelari de vedere ş.a. în valoare de 37 milioane lei. O altă preocupare a noastră a fost sprijinul acordat spitalului orăşenesc prin montarea unei uşi din termopan – cumpărată din fonduri CARP Cugir la secţia dermatologie care a costat aproape 50 milioane lei. Aş mai adăuga aici preocupări ale Casei în ce priveşte organizarea de excursii şi schimburi de experienţă cu alte case din afara judeţului, demersuri finanţate tot de noi.
– Domnule preşedinte, ce doriţi să le transmiteţi pensionarilor din Cugir?
– În primul rând vreau să-i asigur pe membrii CARP că vom fi alături de ei atât la bine cât şi atunci când vor avea probleme. Le transmit şi altor pensionari să fie alături de noi, să devină membri ai casei în avantajul lor şi al familiilor lor. Folosesc acest prilej de a le transmite încă o dată să fim mai activi, mai uniţi şi cu mai multă iniţiativă. Le urez tuturor sănătate, bucurii şi împliniri alături de toţi cei dragi!

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță Odată cu scăderea temperaturilor și reducerea numărului de ore de lumină naturală, organismul are nevoie de mai multă atenție și de o alimentație echilibrată. Toamna este însă și unul dintre cele mai generoase anotimpuri din punct de vedere gastronomic, oferind o varietate de fructe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult