Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște. Structura anului școlar și vacanțele de care se vor bucura copii
Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște. Structura anului școlar și vacanțele de care se vor bucura copii
Miercuri, 19 aprilie 2023 începe școala după vacanța de primăvară. Elevii au vacanță cuprinsă între 7 și 18 aprilie, astfel încât să includă ambele perioade de Paște: cel catolic și cel ortodox.
Paștele ortodox în 2023 va fi pe 16 aprilie, iar Paștele catolic 2023 va fi pe 9 aprilie.
Perioada de vacanță este valabilă pentru toate ciclurile de învățare și se încheie pe 18 aprilie. Astfel, pe 19 aprilie va fi prima zi de școală după vacanță.
Dar anumite grădinițe pot lucra și în această perioadă, în funcție de solicitări și capacitate.
Structura anului școlar 2022-2023
Structura anului școlar 2022-2023 s-a schimbat. Astfel, nu mai există semestre, ci vor fi cinci module care vor fi despărțite de cinci vacanțe pe parcursul întregului an școlar.
Iată modulele și vacanțele dintre ele:
- Modulul 1
Cursurile încep luni, 5 septembrie 2022 și țin până vineri, 21 octombrie 2022
Vacanță va fi de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022.
- Modulul 2
Cursurile vor începe de luni, 31 octombrie 2022, și vor ține până joi, 22 decembrie 2022.
Vacanța va începe de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023.
- Modulul 3
Cursurile încep pe 9 ianuarie 2023 – 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor.
Vacanța va fi de o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și va trebui să fie cuprinsă în perioada 6—26 februarie 2023.
- Modulul 4
Cursurile încep între 13 februarie 2023 și 20 februarie 2023, sau 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până pe data de 6 aprilie 2023.
Vacanța va fi de pe 7 aprilie 2023 până pe 18 aprilie 2023.
- Modulul 5
Cursurile vor ține de pe 19 aprilie 2023 și se vor termina pe 16 iunie 2023.
Vacanța de vară ține de pe 17 iunie 2023 până pe 3 septembrie 2023.
Vacanțe în anul școlar 2022-2023
- 24-30 octombrie – vacanța de toamnă pentru toți elevii
- 23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanța de iarnă pentru toti elevii
- februarie 2023 – vacanța mobilă (care se ia la decizia inspectoratelor școlare județene) pentru toti elevii
- 7 aprilie – 18 aprilie – vacanța de primăvară pentru toti elevii
- 17 iunie – 4 septembrie – vacanța de vara pentru toti elevii
Ce este vacanța mobilă
Vacanța mobilă este în luna februarie și fiecare județ va stabili în ce perioadă va fi luată. Astfel, modulele 3 și 4 au durate diferite pentru fiecare județ.
Cele mai multe inspectorate au stabilit vacanță în ultima perioadă disponibilă, adică 20 – 24 februarie.
În săptămâna 6-10 februarie au avut vacanță elevii din Ilfov și Suceava.
Alte schimbări din structura anului școlar 2022-2023
Există și alte modificări în ceea ce privește structura anului școlar 2022-2023. Tezele nu mai sunt obligatorii, dar ele pot fi susținute de profesorii care hotărăsc acest lucru.
Mediile semestriale dispar, având în vedere că semestrele au fost desființate și în locul lor au intrat cinci module.
Pe cele cinci module, notele vor fi puse în funcție de numărul de ore alocat pe săptămână disciplinei.
„La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg.
La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”, scrie în articolul 109 alin. (1) din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
De asemenea, media anuală generală se va calcula în mod similar cu media aritmetică. Adică se va face media aritmetică între mediile anuale la toate disciplinele și media de la purtare.
La clasele I-IV, în învățământul secundar și cel postliceal, elevii vor avea cel puțin două evaluări prin lucrare sau test pe an școlar.
Dar se schimbă și cataloagele și carnetele de notă. Din cataloage dispar cele două rubrici pentru semestre și coloanele pentru notele de la teze și media semestrială.
În noile cataloage există o singură rubrică pentru o singură medie pe an școlar.
Nu se mai exmatriculează elevi
O regulă controversată introdusă din acest an școlar spune că este interzisă exmatricularea elevilor. Acestă măsură va fi posibilă doar în învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
O altă regulă este că părinții nu vor mai avea voie să strângă bani pentru cadourile profesorilor.
Legea vorbește despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Geminidele 2024, cea mai impresionantă ploaie de stele a anului, vizibilă pe cer în weekend: Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber
Geminidele 2024, cea mai impresionantă ploaie de stele a anului, vizibilă pe cer în weekend: Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber Geminidele 2024 se numără printre cele mai impresionante ploi de stele ale acestui an. Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber. Astfel, cu un cer favorabil, s-ar putea să avem parte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum o zi
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum o zi
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite