Actualitate

Campanie de informare cu privire la exercitarea dreptului la vot, lansată de MAI

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Afacerilor Interne desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot în contextul alegerilor locale din 5 iunie.  

Politia01Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, prin intermediul acestei campanii alegătorii primesc recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală și să respecte confidențialitatea votului.

„În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse. Astfel, au fost tipărite 22.000 de afișe, format A2, care au fost distribuite în întreaga țară pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare. De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio care, în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016, vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale”, se arată în comunicatul MAI.

Spoturile MAI vor fi difuzate și prin intermediul plasmelor care sunt amplasate în locuri publice din marile orașe, în mijloacele de transport în comun sau în stațiile de metrou.

Pe pagina oficială de internet a ministerului a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul penal, precum și link-uri către deciziile Biroului Electoral Central și ale Autorității Electorale Permanente. Campania include și o componentă de informare specială și pe contul de Facebook al MAI.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult