Politică Administrație

Călin Popescu Tăriceanu, singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai multe voci au susţinut, în ultima perioadă că există o anumită legătură între Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului urmând să fie numit prim-ministru, dacă Victor Ponta ar ajunge preşedinte. Acestea sunt doar speculaţii şi au fost demontate chiar de Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat: ”Acum mă interesează un singur plan – să ajung preşedintele României”.

Este posibil ca cei din PSD să-l dorească şef al Guvernului deoarece cabinetul său a avut cele mai mari performanţe: 104% creşterea salariului mediu brut faţă de 2004, de la 818 lei la 1769 lei în iulie 2008; câştigul salarial mediu net a crescut cu 114%, de la 599 lei în 2004 la 1308 lei în iulie 2008; 585.000  noi locuri de muncă; 47.300 locuinţe noi au fost date în folosinţă în 2007. Satul românesc a fost modernizat prin refacerea infrastructurii rurale, alimentare cu apă, reabilitarea şcolilor, a unităţilor de cult, a infrastructurii rurale – 952 de kilometri de drum au fost construiţi sau reabilitaţi. După patru ani de guvernare, Tăriceanu a dublat pensiile: 581 delei valoarea punctului de pensie în ianuarie 2008, faţă de 286 de lei în decembrie 2004, 1.600.000 de pensii fiind recalculate.

Cifrele şi nivelul de trai al cetăţenilor din perioada guvernării îl propulsează pe prima poziţie în topul celor mai performanţi prim-miniştri şi este normal ca orice majoritate politică să-l propună şi orice preşedinte să-l numească.

Însă obiectivul lui Tăriceanu este accederea în turul II al alegerilor prezidenţiale, respectiv câştigarea lor, el fiind singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta. Klaus Iohannis nu are experienţa necesară pentru a fi preşedintele României. Până la vârsta de 55 de ani a avut funcţia doar de primar al Sibiului, oraş care este, atenţie, mai mic decât orice sector al Bucureştiului.

Călin Popescu Tăriceanu are un CV care îl recomandă pentru cea mai înaltă funcţie din stat, fiind unul dintre fondatorii PNL în 1990, deputat, senator, ministru al Industriei şi Comerţului, prim-ministru şi actualmente al doilea om din stat – preşedinte al Senatului.

În plus, rezultatele unui studiu efectuat de Avangarde arată că românii vor un preşedinte român, patriot, creştin-ortodox şi care să nu aibă probleme cu legea. Analiza scoate în evidenţă eventuale dezavantaje pe care le-ar putea întâmpina Klaus Iohannis, în lupta cu Victor Ponta.

„Sunt singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta. Iohannis este într-o scădere rapidă de susţinere din cauza problemelor pe care le are cu justiţia, mă refer la dosarul cu ANI, şi sigur că cetăţenii îşi pierd încrederea (…) Nu mai vorbesc de posibilitatea ipotetică de a fi ales şi apoi declarat incompatibil. Cum ar fi apoi să se organizeze alte alegeri? Aici este o gravă problemă de iresponsabilitate şi mitul pe care domnul Iohannis încearcă să-l construiască în jurul domniei sale este puternic zdruncinat de acest comportament. Iohannis este pe locul doi, este în scădere, a ajuns la 22 la sută. Eu sunt pe locul trei cu 12 puncte şi dacă continuă tendinţa lui de scădere şi a mea de urcare ajungem în turul doi şi acesta este obiectivul”, a declarat Tăriceanu.

Campanie electorală pentru alegerile prezidențiale


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir.  După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]

Citește mai mult