Actualitate

Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba cu ocazia Zilei Poliției Române 2015

Ioana Oprean

Publicat

în

În contextul aniversării la data de 25 Martie a Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează şi în acest an, manifestări educative şi cultural sportive care se vor desfășura pe parcursul mai multor zile.

ziua politiei1Astfel, potrivit calendarului manifestărilor, în perioada 16 – 25 martie, poliţiştii din Alba vor organiza întâlniri cu preşcolari şi elevi din unităţile de învățământ ale judeţului şi vor discuta despre profesia de poliţist dar şi teme ce vizează reducerea riscului de victimizare din infracțiuni şi accidente rutiere.

Pentru zilele de 17,18 şi 19 şi 21 martie, au fost planificate concursuri de şah, table, talere, tir, fotbal, tenis de câmp şi de masă.

În data de 24 martie, începând cu ora 14,00, în Poligonul Miceşti, va avea loc turneul de tir la care vor participa poliţişti din structurile inspectoratului dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

Cu același prilej va fi organizată „Cupa presei la tir” la care sunt invitaţi să participe toţi jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Ziua de 20 martie va fi dedicată competiţiei fotbalistice la care vor participa echipe din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi instituţiile de colaborare.

De altfel, în acelaşi spirit sportiv, poliţiştii din Alba s-au alăturat ieri, 15 martie a.c., poliţiştilor din judeţele învecinate Hunedoara şi Sibiu şi au luat parte la manifestarea ciclistică intitulată Turul celor trei cetăţi care a constat în parcurgerea pe bicicletă a distanţei Deva – Alba Iulia, respectiv Sibiu – Alba Iulia.

ziua politiei2Iniţiativa turului ciclistic aparţine poliţiştilor din Hunedoara, iar la acesta au participat peste 20 de poliţişti din cele 3 inspectorate.

Prin această manifestare sportivă s-a dorit promovarea bicicletei ca mijloc alternativ, ecologic şi eficient de locomoţie în mediul urban dar şi respectarea regulilor de circulaţie şi promovarea respectului faţă de toţi participanţii la traficul rutier.

Marţi, 24 martie, începând cu orele 10,30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba va fi organizată „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, când, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare serviciilor, compartimentelor sau birourilor. La ore 11.00 este planificat un exercițiu demonstrativ.

Miercuri, 25.03.2015, începând cu ora 10,00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se va desfăşura şedinţa festivă în cadrul căreia va fi evocat momentul aniversar şi vor fi făcute avansările în gradul profesional următor.

Organizarea acestor manifestări este posibilă şi datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba beneficiază din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult