Câinii pot „plânge” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor. STUDIU
Câinii pot „plânge” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor. STUDIU
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Azabu din Japonia a arătat faptul că și câinii pot „plânge” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii.
O echipă coordonată de cercetătorul Takefumi Kikusui a dorit să afle dacă nu numai oamenii, ci şi prietenii lor patrupezi pot să plângă uneori dacă sunt stimulaţi din punct de vedere emoţional.
„Am descoperit că şi câinii varsă lacrimi asociate cu emoţiile pozitive. Am aflat şi că hormonul oxitocină este mecanismul care s-ar putea afla în spatele acestei manifestări”, a declarat profesorul Kikusui.
Cercetătorul nipon şi colegii lui au făcut această descoperire după ce unul dintre cei doi câini ai profesorului japonez, o femelă, a avut pui. În timp ce îşi alăpta puii, ceva s-a schimbat în expresia ei facială. „Avea lacrimi în ochi”, a dezvăluit Takefumi Kikusui.
„Acest detaliu mi-a sugerat ideea că oxitocina ar putea creşte volumul lacrimilor”, a adăugat el.
Oxitocina, un hormon produs în creier, joacă un rol major în timpul naşterilor, precum şi în ceea ce priveşte convieţuirea oamenilor. El iniţiază travaliul la femeile gravide, stimulează producţia de lapte matern, întăreşte legătura dintre mamă şi copil şi, de asemenea, poate să întărească legăturile de cuplu, contribuind totodată la creşterea încrederii faţă de alţi oameni în rândul adulţilor.
Încă de la primele observaţii, cercetătorii care au colaborat cu profesorul Kikusui ştiau deja că oxitocina este eliberată în timpul interacţiunilor atât la câini, cât şi la stăpânii lor.
Ei au dorit să afle de această dată dacă şi câinii pot să plângă atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor.
Câinii studiaţi de experţii niponi au reacţionat în acest fel la reîntâlnirea cu stăpânii lor, însă nu au vărsat nicio lacrimă în momentele în care le-au fost prezentate persoane pe care nu le cunoşteau. De asemenea, atunci când le-au fost adăugate microdoze de oxitocină la nivelul ochilor, volumul lacrimilor lor a crescut.
Câinii, potrivit cercetătorilor japonezi, par să producă lacrimi în situaţii pe care oamenii le consideră „fericite”.
Rămâne de văzut dacă aceste patrupede pot să „plângă” şi atunci când se confruntă cu emoţii negative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

