Cadrele didactice și personalul școlilor din Alba Iulia ar putea fi TESTATE pentru COVID-19 prin metoda pooling
Paul Voicu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia, a postat pe pagina sa de socializarea un mesaj prin care anunță o colaborare cu DSP Alba și IȘJ Alba pentru testarea, prin metoda pooling, a profesorilor și personalului din unitățile de învățământ.
„Testarea rămâne una dintre cele mai eficiente și mai puțin costisitoare metode de a combate epidemia.
Împreună cu directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, am hotărât să aducem o abordare în plus, pe linia siguranței în școli, prin testarea în sistem pooling a dascălilor și personalului din învățământul local, școlar și preșcolar.
Am făcut un apel și către ISJ pentru a ne susține în această măsură. O considerăm productivă și condiționată direct de siguranța celor mici. Nu putem obliga pe nimeni să se testeze, dar sunt convins că răspunsul tuturor celor vizați va fi unul de natură să aducă mai multă siguranță în rândul albaiulienilor.
Cheia acestui moment este de a apela la toate resursele prin care lucrurile vor putea intra, cât mai mult, în normal”, a scris Paul Voicu pe pagina sa de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
