Cadavrul unui bărbat din Almașu Mare descoperit într-un pârâu – se presupune că a căzut de pe un podeț, după ce a consumat alcool în exces
La data de 31.01.2015, în jurul orei 9.45, Poliţia Oraşului Zlatna a fost sesizată cu privire la faptul că, pe marginea unui drum de pe raza localităţii Cheile Cibului, se află o persoană decedată.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe J.I., de 50 de ani, din comuna Almaşu Mare, care era căzut, cu faţa în jos, în pârâul Cerătului.
În urma cercetărilor efectuate de echipa de cercetare complexă constituită la nivelul IPJ Alba, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și sprijinită de medic legist, s-a stabilit că, în seara zilei de 30 ianuarie, J.I., a consumat băuturi alcoolice, la locuinţa unui cetăţean din Cheile Cibului, iar în jurul orelor 0,45 a pornit singur, spre domiciliu.
Cel mai probabil, bărbatul a căzut, de pe podeţul ce traversează pârâul, de la o înălţime de 2,5 metri.
Cu ocazia examinării externe a cadavrului, de către medicul legist, au fost identificate leziuni specifice căderii, fără a fi identificate alte urme de violenţă.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Alba, urmând ca azi, 01.02.2016, să fie efectuată autopsia acestuia, în vederea stabilirii cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor
Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]
Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]
