CADASTRU GRATUIT din fonduri europene. Lista comunelor din județul Alba unde proprietarii nu plătesc întăbularea
CADASTRU GRATUIT din fonduri europene. Lista comunelor din județul Alba unde proprietarii nu plătesc întăbularea
Cadastrarea terenurilor agricole din bani europeni! Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista comunelor care vor beneficia de cadastrare integral din fonduri externe nerambursabile.
România a atras peste 310 milioane de euro prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, ce vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023, sunt cuprinse 660 de comune din toate județele țării care vor beneficia de fonduri europene.
”Vom folosi aceste fonduri, aproximativ 312 de milioane de euro, pentru a înregistra, gratuit, 5.756.387 de hectare de teren din mediul rural, reprezentând suprafața totală a 660 de unități administrative-teritoriale”, a declarat în exclusivitate pentru revista Capital , Radu-Codruț Ștefănescu, președinte director general al ANCPI.
Au fost alese localitățile care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; cele care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; și cele în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate. „Pe lista comunelor care vor fi cadastrate integral din fonduri europene pot fi regăsite și UAT-urile în care au fost deja iniţiate procedurile pentru înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară şi care îndeplinesc criteriile de prioritizare. În acest caz, vor fi scoase la licitație doar sectoarele cadastrale în care nu au început lucrările”, a spus Radu-Codruț Ștefănescu.
Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, peste 860 milioane euro, și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 milioane euro. O altă sursă de finanțare pot fi și fondurile din bugetele locale ale primăriilor.
În prezent, 33 de localități sunt cadastrate în totalitate, iar în alte 190 de comune se desfășoară lucrări de cadastru general la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale. Până acum au fost finalizate lucrările în 1.205 sectoare cadastrale din 494 de localități și se desfășoară lucrări de cadastru general în 15.654 de sectoare cadastrale din 1.906 de localități.
Localitățile care vor beneficia de aceste fonduri au fost alese de o comisie din care fac parte specialiști din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor, dar și din cadrul ANCPI. Membrii comisiei interministeriale au fost desemnați de primul-ministru.
Sursa: agrointel.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
