Burse pentru elevi 2022: Perioada de depunere a cererilor, prelungită până în 14 februarie
Burse pentru elevi 2022: Perioada de depunere a cererilor, prelungită până în 14 februarie
Ministrul a emis un Ordin prin care s-a decis ca elevii care au avut burse sociale în primul semestru să le primească dublate în cel de-al doilea și, totodată, să se renunțe la cunoscuta birocrație. De bursele sociale vor beneficia, fără limită de venit, elevii orfani, cei aflați în întreținerea unui singur părinte și cei abandonați de părinți. Elevii din mediul rural, dar care fac școala într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială, tot fără limită de venit.
O altă modificare substanțială pe care Sorin Cîmpeanu vrea să o facă este dea a ”propune la proxima rectificare bugetară să-și asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului”.
”Ministerul Educației a emis, în interesul elevilor, ordinul de ministru de modificare și completare a ordinului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor. Subliniem următoarele aspecte:
• Extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie a.c.;
• Toți elevii care au beneficiat de burse sociale in semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabila pentru anul 2021 (1.386 lei);
• A fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar;
• Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
• Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru aceștia, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
• A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari
Obiectivul permanent al Ministerului Educației este încurajarea, motivarea elevilor pentru învățare, dar și susținerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.”, se arată în Ordinul dat de Sorin Cîmpeanu.
Totodată, ministrul Educației precizează că ”excepție și fără întrerupere, începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul școlar precedent, cu excepția elevilor din clasa a V-a și din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a. Pentru aplicarea unitară la nivelul tuturor școlilor și liceelor de stat din România și pentru a se asigura plata cuantumului minim garantat prin Hotărârea de Guverm 1.094/2021, Ministerul Educației va propune la proxima rectificare bugetară să-și asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în România de minivacanța de 1 Mai 2026: Frig, ploi și episoade de instabilitate în mai multe judeţe din țară
Cum va fi vremea în România de minivacanța de 1 Mai 2026: Frig, ploi și episoade de instabilitate în mai multe judeţe din țară ANM a publicat la începutul săptămânii prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni (20 aprilie – 18 mai 2026), iar estimările indică o perioadă neobișnuit de rece la final de aprilie, urmată […]
Premierul Ilie Bolojan: „Decizia PNL este să nu mai facă o coaliție cu PSD” Conducerea extinsă a Partidului Național Liberal și-a reexprimat marți, 21 aprilie 2026, într-o ședință-maraton, de ore întregi, susținerea pentru premierul Ilie Bolojan ca urmare a deciziei PSD de a-i cere demisia. La finalul ședinței, Ilie Bolojan a anunțat că PNL nu […]
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026 – 2027, aprobat: Când începe prima etapă. Ministerul Educației: „Criteriul nu este «primul venit, primul servit»”
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026 – 2027, aprobat: Când începe prima etapă. Ministerul Educației: „Criteriul nu este «primul venit, primul servit»” Forma finală a Calendarului de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027 a fost stabilită, a anunțat, marți, 21 aprilie 2026 Ministerul […]