Ştirea zilei

Burse din Franţa acordate unor elevi ai Colegiului „David Prodan” din Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După cum arătam într-un recent articol al publicaţiei noastre, în urmă cu circa două săptămâni, oraşul de la poalele Drăganei a primit vizita delegaţiei franceze „Les amis de Cugir” din Nimes. Pe lângă unele dotări făcute spitalului din Cugir, oaspeţii din Franţa au vizitat şi Colegiul Naţional „David Prodan” unde au luat în discuţie 18 dosare depuse de elevi ai colegiului în vederea acordării unor burse şcolare. Delegaţia a dorit prin acest demers susţinerea unor tineri cu rezultate bune la învăţătură şi o situaţie materială precară dovedită prin acte. După cum ne-a declarat directorul colegiului, prof. Miron Bur, de curând a sosit confirmarea potrivit căreia au fost acordate 9 burse, la 9 elevi pe durata anului şcolar 2011 – 2012, 4 burse pentru elevi până la 31.12.2011 şi 13 ajutoare ce vor fi acordate la început de an şcolar, care să ofere posibilitatea elevilor de a-şi achiziţiona manuale şi rechizite şcolare. Valoarea totală a burselor acordate se ridică la 5.500 de euro. De menţionat că pe întregul parcurs al vizitei, oaspeţii din Franţa au fost însoţiţi de viceprimarul oraşului Rodica Florea, cea care de 20 de ani menţine o permanentă legătură cu amicii francezi, relaţii care se dezvoltă de la an la an. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult